Tulcea de ieri si de azi ( III )

Azi derulăm episodul trei din mini-serialul „Tulcea de ieri şi de azi”, ultimul de altfel, întrucât această săptămână marchează finalul proiectului cu acelaşi nume, finanţat de Primăria Municipiului Tulcea. Reamintim că prin intermediul proiectului, Centrul EU divers vine cu două surprize pentru iubitorii Tulcei de altădată: ghidul „Tulcea de ieri şi de azi” – ediţia a doua, material distribuit gratuit tuturor celor interesaţi şi expoziţia cu fotografii din Tulcea de odinioară, organizată împreună cu ICEM Tulcea şi Direcţia de Cultură şi Patrimoniul Naţional Tulcea.

Strada Isaccei, colţ cu strada Scării

Primele măsuri de sistema­ti­zare ale oraşului Tulcea, din 1949, au vizat opt imobile de pe strada Isaccei, care au fost declarate insalubre şi demolate pentru a face loc actualei Pieţe Vechi a oraşului. Sistematizarea a trans­format total nu numai strada Isaccei, ci şi celelalte străduţe conexe. Prima, pe buza dealului, era o străduţă numită (cum altfel?) Belvedere, acum dispă­rută. Urma strada Românească, azi rebotezată Mihai Eminescu, ce păstrează destul de bine clădirile ei de altădată. Din stră­zile cocoţate-n deal, Belvedere, Românească şi Principele Ferdinand (azi Victoriei) coborau spre Dunăre multe străduţe, azi dispărute. Una dintre ele era Strada Scării, ce se intersecta cu strada Isaccei şi continua spre Dunăre cu strada Vămii (devenită şi ea la un moment dat strada P.P. Carp, apoi Contemporană).

Fotografia veche surprinde strada Isaccei de altădată, la intersecţia cu strada Scării. De prin cărţi, vă spunem despre clădirea din prim plan, stânga, că a fost cândva proprietatea industriaşului Grigore Hrisafi, care găzduia la parterul clădirii depozitele proprii de cereale şi făină, iar din 1950 depozitele societăţii „Aprolacta”.

Lângă ea, în stânga, era o clădire joasă, cu o cameră şi sală, cu o evoluţie tare interesantă, pentru că la un moment dat era sediu de bancă (1929, Banca populară „Spiru Haret”), apoi casă de toleranţă (1945, cu aprobarea Consiliului de igienă) şi apoi „cantină a săracilor” sau azil de bătrâni (1950).

În planul îndepărtat – o clădire frumoasă şi impunătoare. Mai devreme de 1928, când a fost cumpărată de la Maria Petronas, nu ştim să vă spunem ce a fost cu casa asta. Noii proprietari erau atunci farmacista Aglae şi avocatul Ion Drăghici. Apoi casa a fost probabil naţionalizată, pentru că din 1950 aici va func­ţiona Corpul de grăniceri Tulcea, urmat de Întreprinderea de Alimentaţie Publică şi Hotelieră.

Găsim şi azi aceeaşi clădire, însă pitită în spatele blocurilor de pe Isaccei, în zona Complexului „Garofiţa”. Imediat după sistema­tizarea zonei (vezi fotografia cu blocurile de la Garofiţa), mai era oarecum prezentă în peisaj, dar azi, blocurile şi vegetaţia o camuflează perfect.

Evident, nu mai are înfăţişarea de altădată (din fotografie se vede că cel puţin balcoanele au fost înlăturate, dar cu siguranţă mai are şi alte modificări). Cât despre utilitatea din prezent, vă putem spune că adăposteşte sediul Şcolii de Arte şi Meserii.

Biserica Rusească

Este cea din Piaţa Nouă, cu intrare dinspre strada Slt. Gavrilov Corneliu, având hramul „Schimbarea la Faţă”. E cu­nos­cută drept Biserica rusească, întrucât a fost ridicată de urmaşii cazacilor, ucrainenii de astăzi. Deşi e construită pe ridicătură, la adăpost de apele Dunării care înaintau altădată până la baza dealului, biserica nu se lasă văzută prea uşor în peisajul de azi, fiind bine înconjurată şi mascată de blocurile dimprejur (după cum bine se vede în fotografia nouă).

În tinereţile ei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Biserica veche (cea ridicată prin 1833) veghea de la înălţime limanul făcut de apele Dunării. Dealul din spatele bisericii era acoperit cu păduri seculare, iar la baza lui, spre Piaţa Nouă de azi, erau cişmele cu apă de izvor, construite pe vremea turcilor. Cum era tradiţia altădată pe la toate bisericile, Biserica Rusească avea în imediata ei apropiere Cimitirul Rusesc vechi (undeva mai sus, pe deal).

Chiar şi după construirea Casei Parohiale (prin 1940) şi a celor­lalte clădiri din zonă, Biserica Rusească rămâne impu­nătoare faţă de vecinii ei. O vreme, Sala de Conferinţe a oraşului a blocat perspectiva către mahalaua rusească şi biserica ei. Fotografia de epocă surprinde în partea dreaptă şi un colţ din Teatrul de Vară (a cărui scenă a fost ridicată pe locul fostei Săli de Conferinţe) şi, poate pentru ultima dată, vederea largă spre Biserica Rusească cu casa ei parohială.

Strada Carol

Era cândva una dintre cele mai frumoase străzi din Tulcea, cu multe clădiri frumoase şi cochete, cu prăvălii şi cafenele încântă­toare şi asta pentru că avea o poziţie foarte bună, centrală, dar şi aproape de portul şi faleza oraşului, acolo unde se concentra principala activitate şi agitaţie a oraşului.

Strada Carol se întindea din strada I.C. Brătianu (aproximativ din zona Casei Sindicatelor) până în rondul de azi de la intersecţia străzilor Isaccei şi Păcii.

Aici îşi aveau magaziile de ce­reale comercianţii Lichiardopol, Antipas, fraţii Papadatos. Aici erau principalele cinematografe, hoteluri şi grădini de vară ale oraşului, precum cinematografele „Regal” şi „Select”, hotelurile „Carol”, „Dunărea”, terasa Orcula şi altele.

Spre capătul dinspre vest se înălţau Palatul administrativ al portului şi Vama Tulcea, precum şi sediile agenţiilor străine de navigaţie. Tot pe strada Carol, a funcţionat şi primul magazin de stat inaugurat la 23 august 1948, numit „Pescarul”.

Două fotografii avem să vă ară­tăm cu strada Carol de altădată, una dintre ele surprinzând capătul estic, în plan îndepărtat cu mo­numentul lui Mircea cel Bătrân şi morile de vânt de pe deal.

Cât despre înfăţişarea de azi a acestei străzi, multe nu sunt de spus. Fotografia cu blocurile şi parcările de maşini de pe actuala stradă a Gării este mai grăitoare decât o mie de cuvinte.

Material realizat de Lidia Vișan – Centrul EU divers Tulcea