Tulcea de ieri si de azi ( IV )

      Casa lui Dimciu Petruş

            Astăzi amintim despre o casă pe care nu o vom mai vedea în peisajul zilnic al Tulcei, pentru că se află în plin proces de demolare. Pentru noi, cei mai tineri, să vedem cu ochii noştri, în direct, cum piere o clădire, e o privelişte mai rară, chiar interesantă, dar pentru cei mai în vârstă, care au văzut căzând atâtea şi atâtea case vechi în Tulcea de acum 4 decenii, nu ştim ce sentimente îi poate încerca şi ce fel de amintiri le trezeşte.Vorbim despre casa aflată pe strada Păcii, în imediata apropiere a Hotelului Egreta, acolo unde, coborând de pe Dealul Mahmudiei, se întâlnesc două străduţe: Walter şi Banatului. Este fosta casă a unui mare comerciant de cereale, pe nume Dimciu Petruş, care a construit-o în 1926 pe terenul cumpărat de la moştenitorii lui Siscu Aslan. După cum arată clădirea, posibil ca pentru vremurile acelea, gusturile de arhitectură ale lui nenea Dimciu să fi fost cam extravagante sau oricum, puţin concordante cu stilul de atunci (zicem noi; nu ştim sigur). Dar, iarăşi posibil (nu sigur, ci doar ne dăm şi noi cu părerea) ca tocmai stilul de construcţie, mai cerber, aşa, mai apropiat la asemănare cu blocurile de azi, să o fi salvat de la demolările care făceau ravagii în centru şi care au culcat la pământ pe vecinii ei.Casa a servit ca şi locuinţă pentru familia comerciantului, dar şi ca sediu pentru firma de comerţ de cereale. A fost naţionalizată în 1950, după care aici a funcţionat administraţia ziarului „Drumul socialismului”. De alte utilităţi avute mai departe, nu ştim foarte precis. Mai recent, parcă a fost pe rând Banca Comercială, sediu pentru „Paşapoarte”, Inspecto­ratul Şcolar, etc. Mai completează lista, fiecare cu ce-şi aduce aminte.

Să zicem două vorbe şi despre vecinii care au existat cândva în stânga ei şi pe a căror soartă o împărtăşeşte în cele din urmă. Pe locul de azi al parcării auto erau două clădiri, dintre care una cu etaj, fostă proprietate a lui Ahmed Mustafa, în care din 1921 a funcţionat Hotelul „Regal”, numit şi „Hanul Turcului”.Pe locul actualului Hotel Egreta se afla clădirea Şcolii nr. 1 de fete, ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea. După reforma învăţământului din 1948 devine şcoală de şapte ani, iar din 1958 Şcoala mixtă nr. 4 cu clasele I-IV. Înainte să fie demolată, adăpostea Şcoala de Muzică şi internatul Liceului Spiru Haret (din cartea „Tulcea de altădată” a doamnei Valentina Postelnicu).

Cinema „Regal” şi familia Scultety

Domnul Dimciu Petruş, fost proprietar al casei despre care vorbeam mai devreme, este acelaşi care în 1911 a construit pe strada Carol la numărul 12, pe terenul dobândit de la I. Cambitzi, clădirea cinematografului „Regal”. Cinematograful, cu 300 de locuri la parter şi 100 la etaj, nu va fi mult timp proprietate a domnului Dimciu, căci în 1920 acesta o vinde Comitetului şcolar al Liceului Principele Carol (actualul Colegiu Dobrogean Spiru C. Haret), care la rândul lor o dau mai departe lui Milan Scultety (fiul comerciantului de frânghii şi scule pescăreşti, Iohan Scultety, de origine cehă, cu reşedinţa şi totodată sediu al firmei pe strada Sf. Nicolae la nr. 10 – 12, colţ cu Ştefan cel Mare – azi în spatele Complexului „Sub Coloane”). Pentru că atunci când am vorbit de Casa Scultety, am omis să detaliem, facem acum o mică paranteză şi vorbim despre situaţia imobiliară a familiei Scultety, care, fie vorba între noi, nu era deloc rea: Alexandru avea Hotelul „Central” de pe strada Isaccei (peste drum de actualul parc de la Delta), Rudolf şi George îşi cumpăraseră proprietăţi în apropierea magazinului familiei (primul la nr. 5, celălalt la nr. 6-8, pe strada Sf. Nicolae), George, Milan şi Rudolf aveau împreună casa de la intersecţia străzii Frumoasei cu Decebal, peste drum de casa Avramide (astăzi sediu al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Organizarea Terito­riului) şi aceiaşi trei fraţi erau proprietarii cinematografului „Select”, cel care a supravieţuit, oarecum, până-n zilele noastre .

                Tot fraţii Scultety au fost cei care au donat primăriei un teren de 10 m de la intersecţia străzii Babadag cu strada Cojocari (azi dispărută), cu condiţia ca aici să se construiască un grup sanitar orăşenesc.Revenind la cinema­tograful „Regal”, trebuie să mai spunem că, după naţionalizare, clădirea acestuia a suferit modi­ficări de construcţie şi a servit drept hală de peşte şi apoi ca sediu pentru Casa de Cultură a Raionului Tulcea.

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea