Competitii ciudate ale "oamenilor" ( X )

Sporturi extreme cu fierul de călcat

Sportul extrem cu fierul de călcat sau mai bine cunoscut in sport sub denumirea de „EI”, nu a fost gândit numai ca un sport excentric, ci si ca o expresie artistica. Site-ul îl descrie ca „cel mai recent sport periculos care combină adrenalina provocată de activităţile din aer liber cu satisfacţia de a avea nişte haine foarte bine călcate.” Concurenţii şi-au călcat hainele fie în timpul unui concurs de ciclism, fie în timp ce făceau alpinism, fie pe o plută pe apă, fie în timp ce dansau „break dance”. Un nou record a fost stabilit în martie, 2008, când o echipă de şaptezeci şi doi de scafandri au călcat simultan rufe sub apă. Oare cum a fost posibil?

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( IX )

Rostogolirea roţii de caşcaval

                      Să ne întoarcem în Anglia, unde acest concurs interesant şi periculos, din punctul meu de vedere, implică mii de oameni care se aruncă la vale după o roată de brânză, de cele mai multe ori concurenţii alegându-se cu răni grave. De obicei, concursul are loc în Gloucester, dar în ultimul timp s-a ţinut în Columbia Britanică, unde, în august 2008, „Producătorii de lactate din Canada” au găzduit primul Festival Anual de Rostogolire a Caşcavalului. Cel care ajunge cel mai repede la capăt câştigă roata de brânză.

Tulcea de ieri si de azi ( V )

Povestea străzilor

             În Tulcea noastră dragă (dar, evident, şi în alte oraşe), şi străzile au poveştile lor. Lăsând la o parte mulţimea de străzi din Tulcea care pomeneşte pe scriitorii şi domnitorii români, multe denumiri de străzi povestesc despre originea primilor lor locuitori (din Prislav – actualul sat Nufărul, Beştepe – str. Beştepenilor), despre ocupaţiile lor ( grădinari, plugari, podgoreni, iar mai către zilele noastre constructori şi metalurgişti), despre morile de vânt care umpleau cândva dealurile din Tulcea (str. Morilor) sau despre personalităţile tulcene (pictorul Al. Ciucurencu, Constantin Găvenea, Panait Cerna, generalul de Brigadă Mateescu, etc.). Interesant e şi cum se schimbă denumirile de străzi, după cum dictează vremurile prin care trec: de la Principele Ferdinand la Victoriei, de la Regina Elisabeta la  23 August şi apoi Slt. Gavrilov Corneliu, de la Sf. Nicolae la 7 Noiembrie şi apoi Progresului.

Cinema „Regal”, cinema „Select”

        Aminteam data trecută despre unul dintre cinematografele tulcene de demult, cinema „Regal”, de pe strada Carol, cel care a servit o bună bucată de vreme Liceului Principele Carol (actualul Colegiu Dobrogean), fiind „sursa cea mai de căpetenie de venituri pentru comitetul şcolar al liceului nostru.” (directorul liceului, prof. Motomancea, în darea de seamă din 1924). Pentru viaţa cultural-artistică a oraşului nostru, Cinema „Regal” a însemnat însă mult mai mult, căci aici (şi în fosta Sală de Conferinţe) se ţineau spectacole de teatru, conferinţe, festivaluri şi concerte (precum cel din 1926 al marelui violonist şi compozitor George Enescu).

              Gloria cinematografului „Regal” apune în 1932, când se deschide în apropiere un local mult mai impunător, spaţios şi modern dotat, Cinematograful „Select”. Proprietarii săi,  fraţii Scultety, ca să excludă orice concurenţă, cumpără vechiul cinema „Regal” şi îl închiriază Adminstraţiei Pescăriilor, care îl transformă în hală de depozitare a peştelui. De aici peştele era dus mai departe cu vaporul sau trenul (în acele vremuri trenul venea pe faleză, până în spatele fostului cinema „Regal”).

          Cinematograful „Select” a fost construit iniţial de Johan Scultety în asociaţie cu comerciantul evreu Faimblat (care ulterior, şi-a retras capitalul) şi proiectat de doi arhitecţi italieni, care au avut de furcă cu pânza freatică aflată la mică adâncime (de aceea cinematograful are o fundaţie foarte solidă, din piatră brută).Localul pentru „Teatru şi Cinematograf” (aşa cum era menţionat iniţial pe frontispiciul clădirii) avea o capacitate de 600 de locuri pe scaune, plus încă 150 la balcon, cu scenă spaţioasă, cabine pentru actori şi alte dotări.Având şi primul aparat de proiecţie sonor din Tulcea şi filme alese unul şi unul, Cinematograful „Select”  rămâne în scurt timp fără rival în întreaga activitate cultural-artistică a oraşului. În 1948 este naţionalizat, fiind preluat în administrare de o direcţie judeţeană, care se va ocupa de repararea localului, pentru că acesta suferise în urma cutremurului din 1977. Cu această ocazie i se schimbă intrarea dinspre strada Carol (cum era iniţial) spre strada Isaccei, (cum e în prezent).  Cu scena desfiinţată, (în locul ei fiind ridicate holul şi casieriile de la intrarea dinspre Isaccei), capacitatea mult redusă, dar în schimb cu tapiţerie şi mobilier nou, cinematograful este reinaugurat, de data aceasta cu numele de 7 Noiembrie. După ‘90 îşi reia vechea denumire, dar mirajul cinematografului nu mai este cel de altă dată, astfel că localul încearcă pe rând alte destinaţii, mai pe gustul tinerilor de azi.

Primele cinematografe din Tulcea

              Să ne întoarcem puţin în timp la începuturile cinematografiei tulcene. Primul aparat de proiecţie cinema­to­grafic a fost adus la Tulcea în 1910, de italianul Biava Ricardo, care îl pune în funcţiune într-o sală a clădirii armeanului Aivazian (pe strada Babadag, peste drum de Teatrul „Jean Bart”). Deşi la acea vreme rulau numai filme mute, comice, însoţite de muzică interpretată la pian, atmosfera trebuie că nu se deosebea prea mult de cea din zilele noastre: cinefilii beau răcoritoare şi spărgeau seminţe, şi atunci, şi acum. Deosebirea e că atunci comercianţii (bragagii turci cu doniţa de bragă, vânzătorii de seminţe, alune şi fisticuri) intrau direct în sala de spectacole, în pauze, şi îşi anunţau zgomotos marfa.

               Al doilea cinematograf, tot cu filme mute, a funcţionat într-o clădire de pe strada Carol, colţ cu Ştefan cel Mare, aproximativ în zona Hotelului Delta  de astăzi. Avantajul acestui al doilea cinematograf era că avea o sală mult mai spaţioasă, dar şi restaurant şi grădină, situate central, astfel că în curând cinematograful „Aivazian” a rămas fără clienţi. Ricardo Biava şi-a luat aparatul de la Aivazian, s-a asociat cu un alt italian, inginerul Franzone, şi s-au mutat în cel de-al doilea cinematograf, numit după proprietar, „Coef”. În restaurantul lui Coef a cântat renumita orchestră a lui Vasile Pantazi, în care se afla şi fiul său, George Pantazi-Boulanger (poreclă dată de francezi, pentru că semăna leit cu generalul lor, Georges Boulanger).

             Cinematograful „Coef” a funcţionat doar între anii 1912 – 1916, pentru că în timpul războiului, localul lui Coef s-a numărat printre clădirile bombardate din Tulcea. Dacă am vorbit despre primele cinematografe din Tulcea, să pomenim pe scurt şi ultimele cinematografe din Tulcea: cinematograful Popular (fostul cinema Elen), grădina de vară Dacia, cinema Tineretului şi Patria (devenit Teatrul „Jean Bart”).

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea

Bancurile verii

Doi vanatori își povestesc pățaniile. Unul venit tocmai de la Polul Nord povestește:
- Deci ursul polar era pe urmele mele. Eu fug în zig-zag să îl derutez și deodată el alunecă și eu reușesc să mă salvez urcându-mă pe un ghețar înalt.
- Doamne, Dumnezeule să știi că ai avut mare noroc. Eu m-aș fi câcat pe mine de frică!
- Bine, bine dar tu pe ce crezi că a alunecat ursul ?!



Doi cerșetori, tigani romani in Italia, se întâlnesc și se întreabă unul pe altul:
– Câti bani ai strâns azi?
– 10 euro…
– 10 euro? Ce ai facut de ai strans decat 6 Euro?
– Am facut de toate – imbracat ponosit, saracacios, fata de milog, am si scris pe o placuta de carton ca am o nevasta si 4 copii de intretinut. Dar tu cat ai castigat?
– 10.000 de euro !
– Ce?!?!? Cum ai procedat de ti-au dat asa de mult ?
– Am pus langa mine o bucata de carton pe care scria: “Imi lipsesc 10 euro sa ma intorc in Romania !”

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( VIII )

Curlingul

Cum a devenit acest „sport” lipsit de strălucire o activitate care să merite o medalie, nu voi afla niciodată. Scopul jocului este să pui în mişcare pietre grele din granit şlefuit, direcţionându-le cu ajutorul unei mături. Sună ciudat? Da, dar a devenit un sport olimpic de iarnă încă din 1998.

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( VII )

Campionatul mondial Piatră – Hârtie – Foarfece

Acest mod de recreare tipic şcolarilor, acum numit de către participanţi ca RPS (Rock Paper Scissors) Profesional a fost difuzat de către emisiunea Fox Sports Net şi sponsorizat de Bud Light. Premiului foarte generos, în valoare de 50000 de dolari, la Campionatul American din 2009 a fost înmânat câştigătorului Sean Sears.

Nebunii lumii !!! ( Partea a doua )

Sapamurat Niyazov

Niyazov a fost preşedinte pe viaţă al Turkmenistanului în perioada 1990-2006.  Este celebru pentru că a numit lunile din calendar după numele său, al familiei şi al cărţilor sale. A redenumit pâinea după numele mamei sale şi a construit un castel gigantic din gheaţă în mijlocul Turkemnistanului. A cerut ca nivelul de importanţă al cărţii sale să fie similar cu cel al Coranului în moschei, iar toate bancnotele naţionale să aibă chipul său. De asemenea, nu puteai să-ţi iei permisul auto în Turkmenistan dacă nu îi citisei cartea.

Francois Duvalier

Francois “Papa Doc” Duvalier a fost dictator în Haiti din 1957 până în 1971. A suferit cândva un atac de inimă şi l-a numit preşedinte provizoriu pe liderul parlamentar Clement Barbot. După recuperare, l-a acuzat pe acesta că a încercat să-i fure puterea. În urma unei căutări generale, poliţia nu l-a mai găsit pe Barbot, iar imaginaţia lui Duvalier a luat-o razna. El şi-a închipuit că adversarul său s-a transformat într-un câine negru şi a ordonat exterminarea tuturor patrupedelor de acest gen din Haiti. Mai târziu, când Barbot a fost prins  şi executat, Duvalier i-a păstrat capul pentru Voodoo. De asemenea, a pretins că el l-ar fi controlat pe  Lee Harvey Oswald să-l împuşte pe Kennedy.

                                               Francisco Macias Nguema

Francisco Macias Nguema a fost dictatorul Guineei Ecuatoriale din 1968 până în 1979, iar regimul său a luat sfârşit când a fost înlăturat de nepotul său. Nguema (Unchiul) a închis spitalele în favoarea vracilor. A interzis cuvântul “intelectual” şi pescuitul. A schimbat motto-ul naţional în “Nu este niciun alt Dumnezeu în afară de Macias Nguema”. L-a ucis pe directorul Băncii Naţionale şi a ascuns toţi banii din Tezaurul Naţional în propria-i casă. În ziua de Crăciun a anului 1975 , a ordonat uciderea a 150 de adversari politici pe un teren de fotbal.

Mobutu Sese Seko

Moboutu a fost preşedintele Zairului, actuala Republică Democrată Congo, din 1965 până în 1997. A creat o lege prin care televiziunea din Zair nu avea voie să menţioneze decât numele său. A interzis imprimeurile tip piele de leopard, exceptându-le pe cele din garderoba sa. Fiecare jurnal de seară începea cu o imagine a lui Mobutu coborând din cer. A comandat încarcerarea tuturor celor care nu aveau nume african. Într-un final, şi-a găsit sfârşitul în septembrie 1997, datorită cancerului de prostată .

                                                                                Kim Jong-Il

Kim Jong-Il a trecut la conducerea Coreei de Nord în 1998 şi s-a stins din viaţă în decembrie 2011. A fost fiul lui Kim Il-Sung, precedentul şef de stat. Kim călătorea tot timpul însoţit de un grup al plăcerii, format din femei frumoase. Era considerat creatorul Universului, alături de tatăl său. Se credea că a fost născut într-un mod supranatural şi că a făcut din Coreea de Nord cea mai democrată, mai liberă şi cea mai respectată ţără de pe Pământ. El susţinea că a inventat hamburgerul şi că este cel mai mare jucător de golf din istorie. I-a înlăturat pe oamenii mici de înălţime din Pyongayng, pentru că era frustrat din cauza staturii sale. A răpit doi regizori din Coreea de Sud pentru a revitaliza industria cinematografică din Coreea de Nord printr-un remake al lui “Godzilla” în varianta comunistă. Susţinea că ţara sa este paradisul, unde oamenii nu ştiu ce e sărăcia şi toţi duc o viaţă ferictă. În realitate, oamenii erau torturaţi şi aproape toţi lucrau în fabrici colective.

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( VI )

Campionatul de chitare imaginare

                Acest dans preferat de toţi cei cu părul lung şi cu ghete a devenit un concurs oficial în 1996, în Finlanda. Reguli precum „fără acompaniament, fie imaginar, fie real” sau „concurenţii pot cânta şi pot zdrăngăni fie la instrumente electronice sau acustice, dar toate instrumentele reale sunt interzise” evidenţiază faptul că eroii unor astfel de instrumente iau foarte în serios aceste concursuri. Anul acesta, câştigătorul medaliei de aur a fost Matt “Romeo Dance Cheetah” Cornelison din Statele Unite.

Poezii, dar nu de învățat copiii ( II )

Somnoroase Profesoare

Somnoroase profesoare,Pe la clase se aduna,
Se ascund dupa catedra,Noapte buna!
Si elevii toti suspina,Catalogul negru tace,
Chiar si creta de pe tabla Somnu-si face.
Un elev iese la tabla Printre cifre sa se incurce,
Fie-ti zecele aproape,Lasa proful sa se culce.
Peste-a fizicii probleme,Elevul sterge tabla luna,
Totu-i vis si armonie Cand se suna.


Ești un crin


Ești o floare,ești un crin
Ești măgarul din Berlin
Și ești prost,
Și nu vezi bine
Că eu fac mișto de tine
Și mai am un singur dor,
Să te văd la abator
Legat de-un picior,
Făcut salam de vară
Și trimis la alimentară

Nebunii lumii !!!

                Acest articol se referă la conducatori moderni, mai bine ziși dictatori, și anume cei mai nebuni dintre nebuni. Am făcut loc din păcate doar pentru zece dintre, deși lista cred că ar fi mai cuprinzătoare, însă cei cunoscători ii rog să vină cu propuneri noi.

Rafael Trujillo

Rafael Trujllo a fost dictatorul Republicii Dominicane din 1930 până în 1938 şi apoi din 1942 până în 1952. Era unul din acei numeroşi conducători care se cred Dumnezeu. A ordonat ca fiecare biserică să aibă o inscripţie pe care să scrie: “Dumnezeu în Rai, Trujillo pe Pământ”. A organizat un eveniment de 30 de milioane de dolari, în care şi-a numit fiica regină. I-a făcut campanie nevestei sale în cursa pentru Premiul Nobel pentru literatură, deşi aceasta era incultă. A dat o lege prin care toate plăcile de înmatriculare erau înscripţionate “Viva Trujillo” şi şi-a promovat fiul la rang de general. A fost ucis în 1961 de un grup de 11 persoane, iar familia sa a fost obligată să părăsească Republica Dominicană.

Muammar Gaddafi

Muamma Gaddafi a fost dictatorul Libiei până la asasinarea sa în vara anului trecut. După ce a purtat trei ani titlul de prim ministru, l-a schimbat numindu-se “frate lider şi ghid al revoluţiei”. Toţi bodyguarzii săi erau femei virgine, iar el spunea că Libia este condusă prin democraţie directă. A dat vina pe Osama Bin Laden când a izbucnit Războiul Civil şi a pretins cândva că a cucerit Statele Unite! A ţinut un discurs femeilor din Italia în care spunea de ce crede că Europa ar trebui să îi plătească 5 miliarde de euro şi a scris o scrisoare Naţiunilor Unite în care explica de ce ar trebui desfiinţată Elveţia. De asemenea, a susţinut că Israelul este responsabilă pentru asasinarea lui Kennedy şi l-a numit pe Barack Obama fiul lui.

                                                                          Idi Amin

Idi Amin a fost dictatorul Ugandei în perioada 1971-1979. Se spune despre el că şi-ar fi înlăturat disidenţii prin mijloace crude, fie mâncându-i, fie dându-i drept hrană la crocodili. El se numea “Cuceritorul Imperiului Britanic” sau “Preşedinte pe viaţă”. I-a expulzat pe toţi asiaticii din Uganda din simplul motiv că fiica unui asiatic nu s-a măritat cu el. De asemenea, Idi Amin pretindea că este Regele Scoţiei şi-i trimitea scrisori de dragoste Reginei Elizabeta. A fugit în Libia după ce regimul său a fost demis, apoi a plecat în Arabia Saudită, de unde s-a stins din viaţă în 2003.

Nicolae Ceauşescu

Nicolae Ceauşescu a fost secretarul general al Partidului Comunist din 1965 până în 1989. El şi-a consolidat o imagine absolută şi s-a autoproclamat “Geniul din Carpaţi”. În mod cert nu a fost adeptul modestiei. A cerut ca nevasta lui, Elena, să fie numită membră a Academiei de Ştiinţe din New York şi a Institului Regal de Chimie a Marii Britanii, iar toţi oamenii de ştiinţă din România trebuiau să o menţioneze în cercetările lor. Ceauşescu a construit Casa Poporului, un adevărat palat, pe care Parlamentul României de astăzi îl foloseşte în proporţie de 30%. Şi-a găsit sfârşitul când el şi nevasta sa au fost înlăturaţi de la putere şi ucişi de revoluţionarii din ’89.

                                                Yahya Jammeh

Yahya Jammeh a fost dictatorul Gambiei din 1994 şi declara că are puteri magice. Gambia încurajază vracii, care sunt în număr de peste 1000 în această ţără africană. Politica lui Jammeh se anunţa una mai strictă decât cea a Iranului, iar dictatorul avea titulaturi precum excelenţă, şeic, doctor sau profesor. Pretindea că a descoperit leacul împotriva virusului HIV şi susţinea că Gambia a fost cândva cea mai mare ţară din Africa, dar a fost redusă la dimensiunile actuale de Guvernul Britanic, care a vândut teritoriile Franţei.

                    Lista va continua cu alți dictatori nebuni care  ne înconjoară din toate colțurile lumii.

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( V )

Campionatul de mâncat urzici

                 De ce ar mânca cineva urzici? Bineînţeles, pentru un concurs! Şi unde altundeva în lume ar putea avea loc un asemenea concurs ciudat dacă nu în Anglia, chiar în sudul regiunii Dorset. Concursul care atrage concurenţi din New York, Australia, Irlanda de Nord şi Belgia, presupune ca aceştia să mănânce câte urzici pot într-o oră având voie să bea doar bere pentru a ameliora usturimea provocată de acestea. Auuu!

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( IV )

Campionatul mondial de bărbi şi mustăţi

                  Această competiţie ciudată între tunsori de bărbi si mustăţi atrage mii de bărbaţi bine tunşi, fiecare aspirând la titlul pentru cel mai inventiv şi cel mai bun stil de tunsoare facială. Printre concurenţi se numără şi bărboşii de la Podul Golden Gate, Buckingham Palace sau pur şi simplu cei cu creaţii nebuneşti de mustăţi răsucite. 

Poezii,dar nu de invatat copiii

Din cand in cand am sa public poezii amuzante, care cred ca ar avea o mai mare priza la elevi decat ce se invata prin scoli. Cine stie alte poezii ii rog sa le trimita.

BUNICUTA - ION PRIBEAGU

Bunicuta lui Pandele
De pe strada Ghica Tei
A bagat discret de seama
Cum ca nepotelul ei
Cand nu-i observat de nimeni,
Nici de Tzonc,nici de Rodica,
Se cam joaca cu... putzica.

Si i-a spus: Pandele draga,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo
Ala grasu si burtos ?
Tot asa o burta mare,
I-a spus ,tainic, bunicuta,
O sa-ti creasca, de vreodata
Ai sa te mai joci cu putza !

S-a speriat grozav Pandele
Si ofta cu'nfrigurare
Cind gandea ca o sa-i creasca
Tot asa o burta mare
Dar primind cadou o toba
Si un cerc si-o muzicuta,
De atuncea, niciodata
N-a mai pus mana pe putza.

Intr-o zi,fiind la plimbare
Pe soseaua 'nrourata
A vazut, sezand pe-o banca
O femeie 'nsarcinata
Drept la ea s-a dus si-i spuse,
C-a rosit si bunicuta:
-Vezi ce ai patit cucoana,
Daca te-ai jucat cu putza ?

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( III )

Campionatul mondial de tragere cu boabe de mazăre

Încă practicat în Anglia, este un concurs de tragere cu boabe de mazăre care are loc în satul Witcham. Micile gloanţe verzi sunt lansate de către anumiţi trăgători aşezaţi în faţa unei ţinte din chit moale. Această tradiţie care a fost iniţiată într-un târg din sat, în 1971, nu înseamnă că am rămas pierzând timpul în trecut. În prezent, participanţii folosesc lunete cu laser sau arme cu boabe de mazăre fabricate acasă.

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( II )

Campionatul mondial de grimase

Doar în vechiul oraş Blighty ar putea exista o competiţie de schimonoseli. În acest concurs vechi, de origine englezească, concurenţii trebuie să poarte după gât un ham sau un fel de guler numit „braffin” şi să îşi strâmbe chipul în cele mai ciudate modalităţi posibile: fie să îşi atingă nasul cu buza de jos, fie să îşi atingă urechea cu obrazul, fie să îşi facă ochii cât mai mari.

Locuri Misterioase de pe Terra ( III )

Lacul ucigas - Camerun

Nyos, pe numele sau adevarat, Lacul ucigas din Camerun si-a castigat acest trist renume dupa un tragic eveniment care a avut loc in anul 1986. Atunci, localnicii din satul Nyos aflat in apropierea lacului au fost alarmati de un zgomot puternic venit din interiorul apelor si de un puternic cutremur de pamant. Aproape instantaneu, o tromba de apa a tasnit din mijlocul lacului iar din acesta s-a ivit un urias nor alb cu o lungime de peste 100 de metri, dupa cum sustin martorii oculari. Imediat dupa acest episod, animalele si oamenii au inceput brusc sa isi piarda cunostinta.

Pe o raza de aproximativ 25 de kilometri, nimeni nu a rezistat atacului misteriosului nor, iar dinte sutele de persoane afectate, doar cateva si-au mai revenit la viata. Norul a disparut dupa aproximativ 2 zile, lasand in urma circa1.700 de victime umane si un numar aproape duble de animale moarte. Ca un sumbru exemplu, din satele Nyos si Kam, primele localitati atinse de norul ucigas, doar patru persoane au supravietuit.

De atunci lacul si-a schimbat aspectul, apele odinioara albastre devenind intunecate si pline de plante moarte, un aspect sinistru care sustine numele de "lac al mortii" dat de localnici lacului Nyos. Se estimeaza ca atunci, din lacul aflat in craterul unui vulcan stins, au fost eliberate in aer circa 1,6 milioane de tone de dioxid de carbon.

Tragica poveste a aprins, insa, imaginatia amatorilor de turism negru iar lacul a devenit tinta a numerosi turisti din toate colturile lumii.

Pietrele Moeraki - Noua Zeelanda

Legendele nativilor maori sustin ca misteriosii bulgari de piatra nu sunt altceva decat ramasitele cosurilor, tartacutelor sau cartofilor pietrificati pe care primii locuitori ai Noii Zeelande, uriasii, le-au pierdut in incercarea lor de a coloniza insula.  In fapt, neobisnuitele pietre sferice reprezinta un fenomen rar intalnit de erodare a unor formatiuni de roci ce s-au format in Paleocen. Practic, namolul si aluviunile preistorice s-au solidificat, capatand in timp, in cea mai mare parte, forme perfect sferice.

O treime dintre bulgari au diametre cuprinse intre 0,5 metri si 1 metru, in timp ce restul de doua treimi ajung la un diametru de 1,5-2,2 metri. Fenomenul nu este, insa, unic. Roci asemanatoare se gasesc si pe alte plaje din Noua Zeelanda, celebre fiind cele din apropiere de Shang Point, asa numitele Pietre Katitki, in care s-au descoperit oase de mososauri si plesiosauri. Astazi, pietrele au devenit o atractie turistica principala in Noua Zeelanda, fiind descrise in cele mai multe ghiduri turistice precum si in paginile web care promoveaza turismul de la antipozi.

Pu'u O'o - Hawaii

Vulcanul Pu'u O'o din Parcul National Vulcanic din Hawaii a devenit celebru in toata lumea dupa ce a fost catalogat drept cel mai longeviv vulcan din ultimele cinci secole. Practic, din anul 1983 si pana in prezent, vulcanul a erupt permanent, acoperind o suprafata de 117 kilometri patrati din exoticul arhipelag american.

Legendele nativilor hawaiieni sustin ca zeita vulcanilor, Pele, si-a folosit bagheta magica pentru a deschide acest vulcan, numele O'o desemnand tocmai acest instrument cu puteri supranaturale al zeitatii. Suvoaiele de lava se ridica uneori si la 460 de metri inaltime, cea mai distrugatoare eruptie fiind cea din anul 1990, atunci cand lava a acoperit 2 localitati, distrugand peste 100 de case din alte doua asezari.

Dupa 3 ani de la prima eruptie, in 1986, lava a atins apa oceanului in care se varsa si astazi, la mai bine de 12 kilometri distanta de crater. Si cu toate acestea, vulcanul, pe langa interesul major starnit in mijlocul vulcanologilor din toata lumea, a devenit o atractie uriasa pentru turistii amatori de senzatii tari. In fond, imaginea spectaculoasa a unui vulcan atat de violent nu este una cu care te intalnesti in fiecare zi, iar fotografiile realizate aici au aparut pe copertile unora dintre cele mai pretigioase publicatii de stiinta din toata lumea

Sursa articolului este descopera.ro.

Tulcea de ieri si de azi ( IV )

      Casa lui Dimciu Petruş

            Astăzi amintim despre o casă pe care nu o vom mai vedea în peisajul zilnic al Tulcei, pentru că se află în plin proces de demolare. Pentru noi, cei mai tineri, să vedem cu ochii noştri, în direct, cum piere o clădire, e o privelişte mai rară, chiar interesantă, dar pentru cei mai în vârstă, care au văzut căzând atâtea şi atâtea case vechi în Tulcea de acum 4 decenii, nu ştim ce sentimente îi poate încerca şi ce fel de amintiri le trezeşte.Vorbim despre casa aflată pe strada Păcii, în imediata apropiere a Hotelului Egreta, acolo unde, coborând de pe Dealul Mahmudiei, se întâlnesc două străduţe: Walter şi Banatului. Este fosta casă a unui mare comerciant de cereale, pe nume Dimciu Petruş, care a construit-o în 1926 pe terenul cumpărat de la moştenitorii lui Siscu Aslan. După cum arată clădirea, posibil ca pentru vremurile acelea, gusturile de arhitectură ale lui nenea Dimciu să fi fost cam extravagante sau oricum, puţin concordante cu stilul de atunci (zicem noi; nu ştim sigur). Dar, iarăşi posibil (nu sigur, ci doar ne dăm şi noi cu părerea) ca tocmai stilul de construcţie, mai cerber, aşa, mai apropiat la asemănare cu blocurile de azi, să o fi salvat de la demolările care făceau ravagii în centru şi care au culcat la pământ pe vecinii ei.Casa a servit ca şi locuinţă pentru familia comerciantului, dar şi ca sediu pentru firma de comerţ de cereale. A fost naţionalizată în 1950, după care aici a funcţionat administraţia ziarului „Drumul socialismului”. De alte utilităţi avute mai departe, nu ştim foarte precis. Mai recent, parcă a fost pe rând Banca Comercială, sediu pentru „Paşapoarte”, Inspecto­ratul Şcolar, etc. Mai completează lista, fiecare cu ce-şi aduce aminte.

Să zicem două vorbe şi despre vecinii care au existat cândva în stânga ei şi pe a căror soartă o împărtăşeşte în cele din urmă. Pe locul de azi al parcării auto erau două clădiri, dintre care una cu etaj, fostă proprietate a lui Ahmed Mustafa, în care din 1921 a funcţionat Hotelul „Regal”, numit şi „Hanul Turcului”.Pe locul actualului Hotel Egreta se afla clădirea Şcolii nr. 1 de fete, ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea. După reforma învăţământului din 1948 devine şcoală de şapte ani, iar din 1958 Şcoala mixtă nr. 4 cu clasele I-IV. Înainte să fie demolată, adăpostea Şcoala de Muzică şi internatul Liceului Spiru Haret (din cartea „Tulcea de altădată” a doamnei Valentina Postelnicu).

Cinema „Regal” şi familia Scultety

Domnul Dimciu Petruş, fost proprietar al casei despre care vorbeam mai devreme, este acelaşi care în 1911 a construit pe strada Carol la numărul 12, pe terenul dobândit de la I. Cambitzi, clădirea cinematografului „Regal”. Cinematograful, cu 300 de locuri la parter şi 100 la etaj, nu va fi mult timp proprietate a domnului Dimciu, căci în 1920 acesta o vinde Comitetului şcolar al Liceului Principele Carol (actualul Colegiu Dobrogean Spiru C. Haret), care la rândul lor o dau mai departe lui Milan Scultety (fiul comerciantului de frânghii şi scule pescăreşti, Iohan Scultety, de origine cehă, cu reşedinţa şi totodată sediu al firmei pe strada Sf. Nicolae la nr. 10 – 12, colţ cu Ştefan cel Mare – azi în spatele Complexului „Sub Coloane”). Pentru că atunci când am vorbit de Casa Scultety, am omis să detaliem, facem acum o mică paranteză şi vorbim despre situaţia imobiliară a familiei Scultety, care, fie vorba între noi, nu era deloc rea: Alexandru avea Hotelul „Central” de pe strada Isaccei (peste drum de actualul parc de la Delta), Rudolf şi George îşi cumpăraseră proprietăţi în apropierea magazinului familiei (primul la nr. 5, celălalt la nr. 6-8, pe strada Sf. Nicolae), George, Milan şi Rudolf aveau împreună casa de la intersecţia străzii Frumoasei cu Decebal, peste drum de casa Avramide (astăzi sediu al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Organizarea Terito­riului) şi aceiaşi trei fraţi erau proprietarii cinematografului „Select”, cel care a supravieţuit, oarecum, până-n zilele noastre .

                Tot fraţii Scultety au fost cei care au donat primăriei un teren de 10 m de la intersecţia străzii Babadag cu strada Cojocari (azi dispărută), cu condiţia ca aici să se construiască un grup sanitar orăşenesc.Revenind la cinema­tograful „Regal”, trebuie să mai spunem că, după naţionalizare, clădirea acestuia a suferit modi­ficări de construcţie şi a servit drept hală de peşte şi apoi ca sediu pentru Casa de Cultură a Raionului Tulcea.

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( I )

             De azi voi incepe o serie de zece episoade in care voi prezenta cele mai ciudate competitii din lume. Daca nu sunteti de acord ca acestea nu ar fi cele mai ciudate zece concursuri astept recomandarile voastre.

Căratul nevestei în spinare

               Indiferent de motiv, finlandezii au hotărât să inventeze un sport care să implice curse între bărbaţi pe un traseu cu obstacole, cărându-şi în acelaşi timp soţia în spate. În Sonkajarvi, locul unde a luat naştere acest sport, norocosul învingător câştigă o cantitate de bere egală cu greutatea soţiei sale. Concursurile au loc şi în Monona, Wisconsin şi Marquette. Dar nu este la fel de uşor ca şi când ţi-ai căra soţia pe umăr şi ai alerga cu viteză; există mai multe modalităţi de a căra pe cineva: în spate, ridicarea pompierului sau stilul Estonian care presupune faptul că soţia stă atârnată cu capul în jos şi cu picioarele în jurul umerilor soţului.

Locuri Misterioase de pe Terra ( II )

Eaglehawk Neck - Tasmania

Situata in sudul Tasmaniei, limba de pamant care leaga doua insule este celebra din doua motive. Primul ar fi acela ca Eaglehawk Neck este cel mai elocvent exemplu al unui fenomen geologic extrem de rar intalnit, acela al aspectului de dale pe care il capata solul in urma eroziunii si a fragmentarii rocilor sub actiunea placilor tectonice. Practic, solul arata ca si cum ar fi format din zeci sau sute de dale cu forme geometrice perfecte, asemenea pavajului artificial.

Un alt motiv este acela ca de Eaglehawk Neck se leaga povestea macabra a primei inchisori pazita de caini uriasi, infometati inadins pentru a deveni cat mai fiorosi. Limba de pamant era singurul loc prin care detinutii britanici ai temutei inchisori din asezarea tasmaniana Porth Arthur puteau traversa catre libertate.

Era nevoie ca detinutii sa strabata o lungime de circa 400 de metri pe istmul lat de nu mai mult de 30 de metri pentru a scapa. Trebuiau, insa, sa strabata un loc in care, alaturi de garzi inarmate, se aflau 9 caini extrem de fiorosi care fusesera legati cu lanturi lungi, la distante egale unul fata de celalalt, astfel incat sa nu se poata atinge unul pe altul, dar sa poata insfaca pe oricine ar fi incercat sa treaca printre ei.

Orice detinut s-ar fi aflat expus permanent, intr-o astfel de situatie, la bunul plac a doi dintre cerberii inchisorii. In plus, legenda apelor infestate de rechini ii impiedica pe prizonieri sa se aventureze in apele oceanului. In intreaga istorie a locului de detentie, doar trei detinuti au reusit sa evadeze ( Martin Cash, Lawrence Kavanagh si George Jones), eveniment care a avut loc in anul 1842. Desi au fost capturati dupa cateva luni, iar George Jones a fost spanzurat, detinutii au continuat sa incerce sa evadeze iar, singurul care a reusit aceasta performanta fiind acelasi Martin Cash.

Desertul Alb - Sahara

Cu numai 4.000 de locuitori si circa 200 de kilometri pana la cea mai apropiata localitate, oaza Farafra este una dintre cele mai mici si mai izolate asezari din Egipt. Si totusi, numerosi turisti vin aici an de an, in asa numitul Circuit Vestic, pentru a admira una dintre minunile geologice ale lumii... Desertul Alb din Sahara.

Cu milioane de ani in urma, atunci cand Sahara de astazi era acoperita complet de ape, numeroase depozite de creta s-au depus pe fundul oceanului formand uriase aglomerari calcaroase. Odata cu retragerea apelor, vantul a modelat creta dand acesteia forme impresionante, desertul parand impanzit astazi cu uriase ciuperci albe. Anii de peregrinare iresponsabila a turistilor si a membrilor diferitelor formatiuni religioase care au tinut festivaluri in mijlocul acestor minuni geologice a dus la erodarea si deteriorarea, in special din cauza focurilor aprinse la baza formatiunilor de creta, a multora dintre "ciupercile" albe de calcar. A fost nevoie de interventia energica a mai multor grupari ecologiste si a arheologilor din tarile nord africane pentru ca autoritatile responsabile sa includa Desertul Alb pe lista zonelor protejate.

Astazi, Sahara el Beyda, asa cum il numesc localnicii, este un loc in care turismul este inca o activitatea principala, dar care se desfasoara numai sub atenta supraveghere a ghizilor si a persoanelor autorizate sa insoteasca grupurile de turisti.

The Big Hole - Africa de Sud

Creata in secolul al XIX-lea de catre cautatorii de diamante din Africa de Sud, The Big Hole este, intr-un clasament al celor mai mari gropi artificiale din lume, cea de a doua creatie de acest gen, fiind depasita doar de mina Jagersfontein din aceeasi tara. Totul a inceput in anul 1871, atunci cand unul dintre angajatii fratilor De Beers a descoperit primul diamant pe locul actualei mine.

De atunci si pana in anul 1914, atunci cand mina a fost inchisa, peste 50.000 de lucratori au sapat pana la o adancime de un sfert de kilometru, scotand la suprafata aproximativ 3.000 de kilograme de diamante. Uriasa mina verticala, cu o suprafata de 17 hectare, a fost apoi inundata, nivelul apei atingand in prezent 40 de metri adancime.

Astazi, autoritatile sud-africane fac eforturi pentru a include The Big Hole pe lista monumentelor aflate in patrimoniul mondial UNESCO. Chiar si asa, fosta mina de diamante a devenit in timp una dintre principalele atractii turistice ale orasului Kimberly.

Sursa articolului este descopera.ro

Vicii

             Acest articol este alcatuit din epigrame scrise de diverse persoane, un articol ce se vrea a nuanta partea amuzanta a viciilor.


Taxa pe viciu

Pe alco'l şi pe tutun
Taxa creşte cu o mie.
Dacă vreţi un bir mai bun,
Puneţi taxă pe prostie!              epigramă de Marius Mălai din Pledoarie pentru epigramă

Viciu

Obligaţi s-avem serviciu,
Munca era ieri un viciu;
Ca şomer, în vremuri noi,
Aş vrea viciul înapoi!                epigramă de Constantin Mîndruţă din ziarul "Viaţa Buzăului

Viciu suprem

Nu beau, nu mint şi nu bârfesc,
Muierilor nu le iau seama, 
Aş fi un sfânt, dar mai greşesc, 
Am o meteahnă: epigrama!       epigramă de Valentin Groza din Anuarul Epigramiştilor Români - 2007

Locuri Misterioase de pe Terra ( I )

Antelope Canyon - Arizona, SUA

Este, de departe, cel mai cautat si mai vizitat canion din sud-vestul Statelor Unite, si asta in ciuda faptului ca frumusetea sa s-a dovedit de multe ori ucigatoare. Format din doua sectiuni, canionul se afla in tinuturile Navajo din Arizona iar recent a fost declarat monument al naturii, turismul fiind efectuat numai sub atenta supraveghere a ghizilor specializati.

Numele sau original "Tse'bighanilini" vine din limba amerindienilor Navajo si inseamna "locul prin care apa curge printre pietre". De altfel, acesta este si modul in care superbul canion s-a format de-a lungul sutelor de mii sau chiar milioanelor de ani. Apa acumulata in timpul musonilor a erodat treptat roca, creand bazine subterane pe peretii carora sunt vizibile straturile de roca acumulate de-a lungul timpului.

Canionul este deosebit de periculos, mai ales in timpul ploilor, suvoaie ucigatoare de apa adunandu-se in camerele subterane intr-un timp incredibil de scurt. Nu mai departe de anul 1997, 11 turisti straini si unul dintre ghizi au fost inghititi de un torent de apa fara ca cineva sa sesizeze vreun pericol prealabil. Astazi, canionul este inchis turistilor pentru circa cinci luni pe an, si a fost dotat cu scari metalice pentru a preveni producerea altor accidente. Vezi aici cum arata si canionul Bryce, poate cel mai frumos canion al Terrei.


Valurile de piatra - Arizona, SUA

Tot in Arizona, si tot in tinuturile Navajo se gaseste un alt monument geologic extrem de bizar si de atragator totodata. Celebre printre cataratori si fotografi, valurile de piatra din acest colt de lume par rupte dintr-un peisaj extraterestru, ele formandu-se in urma cu circa 190 de milioane de ani din dune de nisip desertic care s-au solidificat sub actiunea ploilor si a vantului.

Calcifierea s-a produs atat pe orizontala cat si pe verticala, transformand dunele preistorice in formatiuni ce amintesc de valurile unui ocean. Chiar si astazi, stratul solid este inca extrem de subtire, turistii fiind sfatuiti sa calce cu atentie pentru a nu sfarama marginile sensibile ale dunelor. Cel mai bun moment al zilei pentru a fotografia valurile de piatra este la amiaza, atunci cand umbra se reduce pana aproape de disparitie iar dunele capata o culoare rosiatica, asemanatoare solului martian.

Muntii Sanqingshan - China

Parcul National Muntii Sanqinshan din China, cu o suprafata de 23.000 de hectare, a devenit recent, mai precis in anul 2008, cel de al 7-lea monument natural din China inclus in patrimoniul UNESCO. Loc asociat de obicei cu manastirile Taoiste, parcul este o adevarata capodopera a naturii, peisajele sale parand rupte dintr-un film science-fiction. Formatiuni uriase de granit, perfect verticale, se inalta catre nori, la inaltimi uriase, asemanandu-se cu siluete umane sau animale legendare.

Tot cadrul este impanzit de copaci inalti, iar fenomenele meteo fac ca norii, curcubeele si ceata sa acopere adeseori stancile si putinele manastiri din acest loc. Muntii Sanqinshan au, realmente, un aer mistic, poate ca nu intamplator vechii preoti taoisti i-au ales drept loc de meditatie si rugaciune. Astazi, ei reprezinta una dintre cele mai valoroase si mai apreciate destinatii turistice din China, numarul celor care aleg sa viziteze salbaticele paduri crescand uluitor, mai ales dupa ce peisajele de aici au aparut in grandioasa productie hollywoodiana "Avatar".

Sursa articolului este descopera.ro .

Profita cat esti tanar

Bancurile de duminica

In rezervatie un urangutan mascul urias se ia dupa un cuplu si ii goneste pe
cate un copac. Se urca dupa barbat, il miroase, stramba din nas, coboara si
incepe sa urce dupa femeie cu un ranjet fermecator.
- John – tipa femeia – poti sa-mi spui si mie de ce razi ca un nebun?
Mai bine ai veni si ai face ceva !
- Draga mea – zice barbatul inecandu-se de ras – acum sa vii cu “mi-e somn,
ma doare capul, lasa-ma in pace”



Animalele pun întrebări lui Dumnezeu. Întreabă elefantul:
- Eu de ce am pielea aşa groasă?
- Ca să te apere de toate, de exemplu nici ţânţarul nu te poate pişca.
Întreabă girafa:
- Eu de ce am gîtul aşa de lung?
- Aşa ajungi şi frunzele care se află la mare înălţime.
Găina nervoasă:
- Nici nu încerca să-mi explici, ori oul îl faci mai mic, ori gaura mai mare.



- Ospatar! Vreau sa fac o reclamatie! In supa mea e o musca!
- Vai domnule, rar se mai intampla sa intalnim clienti asa sinceri ca dvs. Voi trece musca pe nota de plata.

pastila vesela de caricaturi

 

Legatura dintre bere si caini

Tulcea de ieri si de azi ( III )

Azi derulăm episodul trei din mini-serialul „Tulcea de ieri şi de azi”, ultimul de altfel, întrucât această săptămână marchează finalul proiectului cu acelaşi nume, finanţat de Primăria Municipiului Tulcea. Reamintim că prin intermediul proiectului, Centrul EU divers vine cu două surprize pentru iubitorii Tulcei de altădată: ghidul „Tulcea de ieri şi de azi” – ediţia a doua, material distribuit gratuit tuturor celor interesaţi şi expoziţia cu fotografii din Tulcea de odinioară, organizată împreună cu ICEM Tulcea şi Direcţia de Cultură şi Patrimoniul Naţional Tulcea.

Strada Isaccei, colţ cu strada Scării

Primele măsuri de sistema­ti­zare ale oraşului Tulcea, din 1949, au vizat opt imobile de pe strada Isaccei, care au fost declarate insalubre şi demolate pentru a face loc actualei Pieţe Vechi a oraşului. Sistematizarea a trans­format total nu numai strada Isaccei, ci şi celelalte străduţe conexe. Prima, pe buza dealului, era o străduţă numită (cum altfel?) Belvedere, acum dispă­rută. Urma strada Românească, azi rebotezată Mihai Eminescu, ce păstrează destul de bine clădirile ei de altădată. Din stră­zile cocoţate-n deal, Belvedere, Românească şi Principele Ferdinand (azi Victoriei) coborau spre Dunăre multe străduţe, azi dispărute. Una dintre ele era Strada Scării, ce se intersecta cu strada Isaccei şi continua spre Dunăre cu strada Vămii (devenită şi ea la un moment dat strada P.P. Carp, apoi Contemporană).

Fotografia veche surprinde strada Isaccei de altădată, la intersecţia cu strada Scării. De prin cărţi, vă spunem despre clădirea din prim plan, stânga, că a fost cândva proprietatea industriaşului Grigore Hrisafi, care găzduia la parterul clădirii depozitele proprii de cereale şi făină, iar din 1950 depozitele societăţii „Aprolacta”.

Lângă ea, în stânga, era o clădire joasă, cu o cameră şi sală, cu o evoluţie tare interesantă, pentru că la un moment dat era sediu de bancă (1929, Banca populară „Spiru Haret”), apoi casă de toleranţă (1945, cu aprobarea Consiliului de igienă) şi apoi „cantină a săracilor” sau azil de bătrâni (1950).

În planul îndepărtat – o clădire frumoasă şi impunătoare. Mai devreme de 1928, când a fost cumpărată de la Maria Petronas, nu ştim să vă spunem ce a fost cu casa asta. Noii proprietari erau atunci farmacista Aglae şi avocatul Ion Drăghici. Apoi casa a fost probabil naţionalizată, pentru că din 1950 aici va func­ţiona Corpul de grăniceri Tulcea, urmat de Întreprinderea de Alimentaţie Publică şi Hotelieră.

Găsim şi azi aceeaşi clădire, însă pitită în spatele blocurilor de pe Isaccei, în zona Complexului „Garofiţa”. Imediat după sistema­tizarea zonei (vezi fotografia cu blocurile de la Garofiţa), mai era oarecum prezentă în peisaj, dar azi, blocurile şi vegetaţia o camuflează perfect.

Evident, nu mai are înfăţişarea de altădată (din fotografie se vede că cel puţin balcoanele au fost înlăturate, dar cu siguranţă mai are şi alte modificări). Cât despre utilitatea din prezent, vă putem spune că adăposteşte sediul Şcolii de Arte şi Meserii.

Biserica Rusească

Este cea din Piaţa Nouă, cu intrare dinspre strada Slt. Gavrilov Corneliu, având hramul „Schimbarea la Faţă”. E cu­nos­cută drept Biserica rusească, întrucât a fost ridicată de urmaşii cazacilor, ucrainenii de astăzi. Deşi e construită pe ridicătură, la adăpost de apele Dunării care înaintau altădată până la baza dealului, biserica nu se lasă văzută prea uşor în peisajul de azi, fiind bine înconjurată şi mascată de blocurile dimprejur (după cum bine se vede în fotografia nouă).

În tinereţile ei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Biserica veche (cea ridicată prin 1833) veghea de la înălţime limanul făcut de apele Dunării. Dealul din spatele bisericii era acoperit cu păduri seculare, iar la baza lui, spre Piaţa Nouă de azi, erau cişmele cu apă de izvor, construite pe vremea turcilor. Cum era tradiţia altădată pe la toate bisericile, Biserica Rusească avea în imediata ei apropiere Cimitirul Rusesc vechi (undeva mai sus, pe deal).

Chiar şi după construirea Casei Parohiale (prin 1940) şi a celor­lalte clădiri din zonă, Biserica Rusească rămâne impu­nătoare faţă de vecinii ei. O vreme, Sala de Conferinţe a oraşului a blocat perspectiva către mahalaua rusească şi biserica ei. Fotografia de epocă surprinde în partea dreaptă şi un colţ din Teatrul de Vară (a cărui scenă a fost ridicată pe locul fostei Săli de Conferinţe) şi, poate pentru ultima dată, vederea largă spre Biserica Rusească cu casa ei parohială.

Strada Carol

Era cândva una dintre cele mai frumoase străzi din Tulcea, cu multe clădiri frumoase şi cochete, cu prăvălii şi cafenele încântă­toare şi asta pentru că avea o poziţie foarte bună, centrală, dar şi aproape de portul şi faleza oraşului, acolo unde se concentra principala activitate şi agitaţie a oraşului.

Strada Carol se întindea din strada I.C. Brătianu (aproximativ din zona Casei Sindicatelor) până în rondul de azi de la intersecţia străzilor Isaccei şi Păcii.

Aici îşi aveau magaziile de ce­reale comercianţii Lichiardopol, Antipas, fraţii Papadatos. Aici erau principalele cinematografe, hoteluri şi grădini de vară ale oraşului, precum cinematografele „Regal” şi „Select”, hotelurile „Carol”, „Dunărea”, terasa Orcula şi altele.

Spre capătul dinspre vest se înălţau Palatul administrativ al portului şi Vama Tulcea, precum şi sediile agenţiilor străine de navigaţie. Tot pe strada Carol, a funcţionat şi primul magazin de stat inaugurat la 23 august 1948, numit „Pescarul”.

Două fotografii avem să vă ară­tăm cu strada Carol de altădată, una dintre ele surprinzând capătul estic, în plan îndepărtat cu mo­numentul lui Mircea cel Bătrân şi morile de vânt de pe deal.

Cât despre înfăţişarea de azi a acestei străzi, multe nu sunt de spus. Fotografia cu blocurile şi parcările de maşini de pe actuala stradă a Gării este mai grăitoare decât o mie de cuvinte.

Material realizat de Lidia Vișan – Centrul EU divers Tulcea