Tulcea de ieri si de azi ( V )

Povestea străzilor

             În Tulcea noastră dragă (dar, evident, şi în alte oraşe), şi străzile au poveştile lor. Lăsând la o parte mulţimea de străzi din Tulcea care pomeneşte pe scriitorii şi domnitorii români, multe denumiri de străzi povestesc despre originea primilor lor locuitori (din Prislav – actualul sat Nufărul, Beştepe – str. Beştepenilor), despre ocupaţiile lor ( grădinari, plugari, podgoreni, iar mai către zilele noastre constructori şi metalurgişti), despre morile de vânt care umpleau cândva dealurile din Tulcea (str. Morilor) sau despre personalităţile tulcene (pictorul Al. Ciucurencu, Constantin Găvenea, Panait Cerna, generalul de Brigadă Mateescu, etc.). Interesant e şi cum se schimbă denumirile de străzi, după cum dictează vremurile prin care trec: de la Principele Ferdinand la Victoriei, de la Regina Elisabeta la  23 August şi apoi Slt. Gavrilov Corneliu, de la Sf. Nicolae la 7 Noiembrie şi apoi Progresului.

Cinema „Regal”, cinema „Select”

        Aminteam data trecută despre unul dintre cinematografele tulcene de demult, cinema „Regal”, de pe strada Carol, cel care a servit o bună bucată de vreme Liceului Principele Carol (actualul Colegiu Dobrogean), fiind „sursa cea mai de căpetenie de venituri pentru comitetul şcolar al liceului nostru.” (directorul liceului, prof. Motomancea, în darea de seamă din 1924). Pentru viaţa cultural-artistică a oraşului nostru, Cinema „Regal” a însemnat însă mult mai mult, căci aici (şi în fosta Sală de Conferinţe) se ţineau spectacole de teatru, conferinţe, festivaluri şi concerte (precum cel din 1926 al marelui violonist şi compozitor George Enescu).

              Gloria cinematografului „Regal” apune în 1932, când se deschide în apropiere un local mult mai impunător, spaţios şi modern dotat, Cinematograful „Select”. Proprietarii săi,  fraţii Scultety, ca să excludă orice concurenţă, cumpără vechiul cinema „Regal” şi îl închiriază Adminstraţiei Pescăriilor, care îl transformă în hală de depozitare a peştelui. De aici peştele era dus mai departe cu vaporul sau trenul (în acele vremuri trenul venea pe faleză, până în spatele fostului cinema „Regal”).

          Cinematograful „Select” a fost construit iniţial de Johan Scultety în asociaţie cu comerciantul evreu Faimblat (care ulterior, şi-a retras capitalul) şi proiectat de doi arhitecţi italieni, care au avut de furcă cu pânza freatică aflată la mică adâncime (de aceea cinematograful are o fundaţie foarte solidă, din piatră brută).Localul pentru „Teatru şi Cinematograf” (aşa cum era menţionat iniţial pe frontispiciul clădirii) avea o capacitate de 600 de locuri pe scaune, plus încă 150 la balcon, cu scenă spaţioasă, cabine pentru actori şi alte dotări.Având şi primul aparat de proiecţie sonor din Tulcea şi filme alese unul şi unul, Cinematograful „Select”  rămâne în scurt timp fără rival în întreaga activitate cultural-artistică a oraşului. În 1948 este naţionalizat, fiind preluat în administrare de o direcţie judeţeană, care se va ocupa de repararea localului, pentru că acesta suferise în urma cutremurului din 1977. Cu această ocazie i se schimbă intrarea dinspre strada Carol (cum era iniţial) spre strada Isaccei, (cum e în prezent).  Cu scena desfiinţată, (în locul ei fiind ridicate holul şi casieriile de la intrarea dinspre Isaccei), capacitatea mult redusă, dar în schimb cu tapiţerie şi mobilier nou, cinematograful este reinaugurat, de data aceasta cu numele de 7 Noiembrie. După ‘90 îşi reia vechea denumire, dar mirajul cinematografului nu mai este cel de altă dată, astfel că localul încearcă pe rând alte destinaţii, mai pe gustul tinerilor de azi.

Primele cinematografe din Tulcea

              Să ne întoarcem puţin în timp la începuturile cinematografiei tulcene. Primul aparat de proiecţie cinema­to­grafic a fost adus la Tulcea în 1910, de italianul Biava Ricardo, care îl pune în funcţiune într-o sală a clădirii armeanului Aivazian (pe strada Babadag, peste drum de Teatrul „Jean Bart”). Deşi la acea vreme rulau numai filme mute, comice, însoţite de muzică interpretată la pian, atmosfera trebuie că nu se deosebea prea mult de cea din zilele noastre: cinefilii beau răcoritoare şi spărgeau seminţe, şi atunci, şi acum. Deosebirea e că atunci comercianţii (bragagii turci cu doniţa de bragă, vânzătorii de seminţe, alune şi fisticuri) intrau direct în sala de spectacole, în pauze, şi îşi anunţau zgomotos marfa.

               Al doilea cinematograf, tot cu filme mute, a funcţionat într-o clădire de pe strada Carol, colţ cu Ştefan cel Mare, aproximativ în zona Hotelului Delta  de astăzi. Avantajul acestui al doilea cinematograf era că avea o sală mult mai spaţioasă, dar şi restaurant şi grădină, situate central, astfel că în curând cinematograful „Aivazian” a rămas fără clienţi. Ricardo Biava şi-a luat aparatul de la Aivazian, s-a asociat cu un alt italian, inginerul Franzone, şi s-au mutat în cel de-al doilea cinematograf, numit după proprietar, „Coef”. În restaurantul lui Coef a cântat renumita orchestră a lui Vasile Pantazi, în care se afla şi fiul său, George Pantazi-Boulanger (poreclă dată de francezi, pentru că semăna leit cu generalul lor, Georges Boulanger).

             Cinematograful „Coef” a funcţionat doar între anii 1912 – 1916, pentru că în timpul războiului, localul lui Coef s-a numărat printre clădirile bombardate din Tulcea. Dacă am vorbit despre primele cinematografe din Tulcea, să pomenim pe scurt şi ultimele cinematografe din Tulcea: cinematograful Popular (fostul cinema Elen), grădina de vară Dacia, cinema Tineretului şi Patria (devenit Teatrul „Jean Bart”).

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea