Soldaţii, sifilisul şi gonoreea

            Prostituţia a fost mai întâi blamată, apoi persecutată, câteodată promovată, ba chiar acceptată. În final a fost negată. Ca peste tot în lume, şi în Bucureşti bolile venerice au fost, însă, o problemă care de cele mai multe ori a scăpat de sub control. Iată soluţia la care s-au gândit marii conducători pentru a îndepărta acest obicei din rândul soldaţilor.

            În urmă cu mai puţin de un secol, planeta părea că se îndrepta spre autodistrugere: războaie mondiale, genociduri, desfrâu şi prostituţie la scară largă. Pe lângă aspectul moral şi etic al celei mai vechi meserii din istorii omenirii, blamată din totdeauna de majoritatea religiilor şi condamnată de culturile conservatoare, în cel de-al Doliea Război Mondial problema prostituţiei devenise motiv de îngrijorare la nivel global din cauza răspândirii, într-un ritm alert, al bolilor venerice.

Soldaţii erau principalii clienţi ai bordelurilor din lumea întreagă, curvele fiind probabil singura amânare plăcută a momentului morţii de pe linia întâi de război.



În 1927, 12.431 de femei practicau prostituţia în România.
Pentru o imaginie de ansamblu a situaţiei din ţara noastră aminitim o statistică din anul 1927 ("Prostituţia între cuceritori şi plătitori", de Adrian Majuru) care ne arată amploarea pe care o avea fenomenul numai în România.

Astfel, într-un document din 1927, se arată că în Romania practicau prostituţia 12.431 femei: 9.610 romance, 8 italience, 17 franţuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice şi 947 de alte naţionalităţi.
Şi să nu uităm că o bună parte din „zeiţele amorului" erau particulare, lucrau pe cont propriu, neexistând o evidenţă reală a acestora.

Sursa: historia.ro