Tulcea de ieri si de azi ( IV )

      Casa lui Dimciu Petruş

            Astăzi amintim despre o casă pe care nu o vom mai vedea în peisajul zilnic al Tulcei, pentru că se află în plin proces de demolare. Pentru noi, cei mai tineri, să vedem cu ochii noştri, în direct, cum piere o clădire, e o privelişte mai rară, chiar interesantă, dar pentru cei mai în vârstă, care au văzut căzând atâtea şi atâtea case vechi în Tulcea de acum 4 decenii, nu ştim ce sentimente îi poate încerca şi ce fel de amintiri le trezeşte.Vorbim despre casa aflată pe strada Păcii, în imediata apropiere a Hotelului Egreta, acolo unde, coborând de pe Dealul Mahmudiei, se întâlnesc două străduţe: Walter şi Banatului. Este fosta casă a unui mare comerciant de cereale, pe nume Dimciu Petruş, care a construit-o în 1926 pe terenul cumpărat de la moştenitorii lui Siscu Aslan. După cum arată clădirea, posibil ca pentru vremurile acelea, gusturile de arhitectură ale lui nenea Dimciu să fi fost cam extravagante sau oricum, puţin concordante cu stilul de atunci (zicem noi; nu ştim sigur). Dar, iarăşi posibil (nu sigur, ci doar ne dăm şi noi cu părerea) ca tocmai stilul de construcţie, mai cerber, aşa, mai apropiat la asemănare cu blocurile de azi, să o fi salvat de la demolările care făceau ravagii în centru şi care au culcat la pământ pe vecinii ei.Casa a servit ca şi locuinţă pentru familia comerciantului, dar şi ca sediu pentru firma de comerţ de cereale. A fost naţionalizată în 1950, după care aici a funcţionat administraţia ziarului „Drumul socialismului”. De alte utilităţi avute mai departe, nu ştim foarte precis. Mai recent, parcă a fost pe rând Banca Comercială, sediu pentru „Paşapoarte”, Inspecto­ratul Şcolar, etc. Mai completează lista, fiecare cu ce-şi aduce aminte.

Să zicem două vorbe şi despre vecinii care au existat cândva în stânga ei şi pe a căror soartă o împărtăşeşte în cele din urmă. Pe locul de azi al parcării auto erau două clădiri, dintre care una cu etaj, fostă proprietate a lui Ahmed Mustafa, în care din 1921 a funcţionat Hotelul „Regal”, numit şi „Hanul Turcului”.Pe locul actualului Hotel Egreta se afla clădirea Şcolii nr. 1 de fete, ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea. După reforma învăţământului din 1948 devine şcoală de şapte ani, iar din 1958 Şcoala mixtă nr. 4 cu clasele I-IV. Înainte să fie demolată, adăpostea Şcoala de Muzică şi internatul Liceului Spiru Haret (din cartea „Tulcea de altădată” a doamnei Valentina Postelnicu).

Cinema „Regal” şi familia Scultety

Domnul Dimciu Petruş, fost proprietar al casei despre care vorbeam mai devreme, este acelaşi care în 1911 a construit pe strada Carol la numărul 12, pe terenul dobândit de la I. Cambitzi, clădirea cinematografului „Regal”. Cinematograful, cu 300 de locuri la parter şi 100 la etaj, nu va fi mult timp proprietate a domnului Dimciu, căci în 1920 acesta o vinde Comitetului şcolar al Liceului Principele Carol (actualul Colegiu Dobrogean Spiru C. Haret), care la rândul lor o dau mai departe lui Milan Scultety (fiul comerciantului de frânghii şi scule pescăreşti, Iohan Scultety, de origine cehă, cu reşedinţa şi totodată sediu al firmei pe strada Sf. Nicolae la nr. 10 – 12, colţ cu Ştefan cel Mare – azi în spatele Complexului „Sub Coloane”). Pentru că atunci când am vorbit de Casa Scultety, am omis să detaliem, facem acum o mică paranteză şi vorbim despre situaţia imobiliară a familiei Scultety, care, fie vorba între noi, nu era deloc rea: Alexandru avea Hotelul „Central” de pe strada Isaccei (peste drum de actualul parc de la Delta), Rudolf şi George îşi cumpăraseră proprietăţi în apropierea magazinului familiei (primul la nr. 5, celălalt la nr. 6-8, pe strada Sf. Nicolae), George, Milan şi Rudolf aveau împreună casa de la intersecţia străzii Frumoasei cu Decebal, peste drum de casa Avramide (astăzi sediu al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Organizarea Terito­riului) şi aceiaşi trei fraţi erau proprietarii cinematografului „Select”, cel care a supravieţuit, oarecum, până-n zilele noastre .

                Tot fraţii Scultety au fost cei care au donat primăriei un teren de 10 m de la intersecţia străzii Babadag cu strada Cojocari (azi dispărută), cu condiţia ca aici să se construiască un grup sanitar orăşenesc.Revenind la cinema­tograful „Regal”, trebuie să mai spunem că, după naţionalizare, clădirea acestuia a suferit modi­ficări de construcţie şi a servit drept hală de peşte şi apoi ca sediu pentru Casa de Cultură a Raionului Tulcea.

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea

Competitii ciudate ale "oamenilor" ( I )

             De azi voi incepe o serie de zece episoade in care voi prezenta cele mai ciudate competitii din lume. Daca nu sunteti de acord ca acestea nu ar fi cele mai ciudate zece concursuri astept recomandarile voastre.

Căratul nevestei în spinare

               Indiferent de motiv, finlandezii au hotărât să inventeze un sport care să implice curse între bărbaţi pe un traseu cu obstacole, cărându-şi în acelaşi timp soţia în spate. În Sonkajarvi, locul unde a luat naştere acest sport, norocosul învingător câştigă o cantitate de bere egală cu greutatea soţiei sale. Concursurile au loc şi în Monona, Wisconsin şi Marquette. Dar nu este la fel de uşor ca şi când ţi-ai căra soţia pe umăr şi ai alerga cu viteză; există mai multe modalităţi de a căra pe cineva: în spate, ridicarea pompierului sau stilul Estonian care presupune faptul că soţia stă atârnată cu capul în jos şi cu picioarele în jurul umerilor soţului.

Locuri Misterioase de pe Terra ( II )

Eaglehawk Neck - Tasmania

Situata in sudul Tasmaniei, limba de pamant care leaga doua insule este celebra din doua motive. Primul ar fi acela ca Eaglehawk Neck este cel mai elocvent exemplu al unui fenomen geologic extrem de rar intalnit, acela al aspectului de dale pe care il capata solul in urma eroziunii si a fragmentarii rocilor sub actiunea placilor tectonice. Practic, solul arata ca si cum ar fi format din zeci sau sute de dale cu forme geometrice perfecte, asemenea pavajului artificial.

Un alt motiv este acela ca de Eaglehawk Neck se leaga povestea macabra a primei inchisori pazita de caini uriasi, infometati inadins pentru a deveni cat mai fiorosi. Limba de pamant era singurul loc prin care detinutii britanici ai temutei inchisori din asezarea tasmaniana Porth Arthur puteau traversa catre libertate.

Era nevoie ca detinutii sa strabata o lungime de circa 400 de metri pe istmul lat de nu mai mult de 30 de metri pentru a scapa. Trebuiau, insa, sa strabata un loc in care, alaturi de garzi inarmate, se aflau 9 caini extrem de fiorosi care fusesera legati cu lanturi lungi, la distante egale unul fata de celalalt, astfel incat sa nu se poata atinge unul pe altul, dar sa poata insfaca pe oricine ar fi incercat sa treaca printre ei.

Orice detinut s-ar fi aflat expus permanent, intr-o astfel de situatie, la bunul plac a doi dintre cerberii inchisorii. In plus, legenda apelor infestate de rechini ii impiedica pe prizonieri sa se aventureze in apele oceanului. In intreaga istorie a locului de detentie, doar trei detinuti au reusit sa evadeze ( Martin Cash, Lawrence Kavanagh si George Jones), eveniment care a avut loc in anul 1842. Desi au fost capturati dupa cateva luni, iar George Jones a fost spanzurat, detinutii au continuat sa incerce sa evadeze iar, singurul care a reusit aceasta performanta fiind acelasi Martin Cash.

Desertul Alb - Sahara

Cu numai 4.000 de locuitori si circa 200 de kilometri pana la cea mai apropiata localitate, oaza Farafra este una dintre cele mai mici si mai izolate asezari din Egipt. Si totusi, numerosi turisti vin aici an de an, in asa numitul Circuit Vestic, pentru a admira una dintre minunile geologice ale lumii... Desertul Alb din Sahara.

Cu milioane de ani in urma, atunci cand Sahara de astazi era acoperita complet de ape, numeroase depozite de creta s-au depus pe fundul oceanului formand uriase aglomerari calcaroase. Odata cu retragerea apelor, vantul a modelat creta dand acesteia forme impresionante, desertul parand impanzit astazi cu uriase ciuperci albe. Anii de peregrinare iresponsabila a turistilor si a membrilor diferitelor formatiuni religioase care au tinut festivaluri in mijlocul acestor minuni geologice a dus la erodarea si deteriorarea, in special din cauza focurilor aprinse la baza formatiunilor de creta, a multora dintre "ciupercile" albe de calcar. A fost nevoie de interventia energica a mai multor grupari ecologiste si a arheologilor din tarile nord africane pentru ca autoritatile responsabile sa includa Desertul Alb pe lista zonelor protejate.

Astazi, Sahara el Beyda, asa cum il numesc localnicii, este un loc in care turismul este inca o activitatea principala, dar care se desfasoara numai sub atenta supraveghere a ghizilor si a persoanelor autorizate sa insoteasca grupurile de turisti.

The Big Hole - Africa de Sud

Creata in secolul al XIX-lea de catre cautatorii de diamante din Africa de Sud, The Big Hole este, intr-un clasament al celor mai mari gropi artificiale din lume, cea de a doua creatie de acest gen, fiind depasita doar de mina Jagersfontein din aceeasi tara. Totul a inceput in anul 1871, atunci cand unul dintre angajatii fratilor De Beers a descoperit primul diamant pe locul actualei mine.

De atunci si pana in anul 1914, atunci cand mina a fost inchisa, peste 50.000 de lucratori au sapat pana la o adancime de un sfert de kilometru, scotand la suprafata aproximativ 3.000 de kilograme de diamante. Uriasa mina verticala, cu o suprafata de 17 hectare, a fost apoi inundata, nivelul apei atingand in prezent 40 de metri adancime.

Astazi, autoritatile sud-africane fac eforturi pentru a include The Big Hole pe lista monumentelor aflate in patrimoniul mondial UNESCO. Chiar si asa, fosta mina de diamante a devenit in timp una dintre principalele atractii turistice ale orasului Kimberly.

Sursa articolului este descopera.ro

Vicii

             Acest articol este alcatuit din epigrame scrise de diverse persoane, un articol ce se vrea a nuanta partea amuzanta a viciilor.


Taxa pe viciu

Pe alco'l şi pe tutun
Taxa creşte cu o mie.
Dacă vreţi un bir mai bun,
Puneţi taxă pe prostie!              epigramă de Marius Mălai din Pledoarie pentru epigramă

Viciu

Obligaţi s-avem serviciu,
Munca era ieri un viciu;
Ca şomer, în vremuri noi,
Aş vrea viciul înapoi!                epigramă de Constantin Mîndruţă din ziarul "Viaţa Buzăului

Viciu suprem

Nu beau, nu mint şi nu bârfesc,
Muierilor nu le iau seama, 
Aş fi un sfânt, dar mai greşesc, 
Am o meteahnă: epigrama!       epigramă de Valentin Groza din Anuarul Epigramiştilor Români - 2007

Locuri Misterioase de pe Terra ( I )

Antelope Canyon - Arizona, SUA

Este, de departe, cel mai cautat si mai vizitat canion din sud-vestul Statelor Unite, si asta in ciuda faptului ca frumusetea sa s-a dovedit de multe ori ucigatoare. Format din doua sectiuni, canionul se afla in tinuturile Navajo din Arizona iar recent a fost declarat monument al naturii, turismul fiind efectuat numai sub atenta supraveghere a ghizilor specializati.

Numele sau original "Tse'bighanilini" vine din limba amerindienilor Navajo si inseamna "locul prin care apa curge printre pietre". De altfel, acesta este si modul in care superbul canion s-a format de-a lungul sutelor de mii sau chiar milioanelor de ani. Apa acumulata in timpul musonilor a erodat treptat roca, creand bazine subterane pe peretii carora sunt vizibile straturile de roca acumulate de-a lungul timpului.

Canionul este deosebit de periculos, mai ales in timpul ploilor, suvoaie ucigatoare de apa adunandu-se in camerele subterane intr-un timp incredibil de scurt. Nu mai departe de anul 1997, 11 turisti straini si unul dintre ghizi au fost inghititi de un torent de apa fara ca cineva sa sesizeze vreun pericol prealabil. Astazi, canionul este inchis turistilor pentru circa cinci luni pe an, si a fost dotat cu scari metalice pentru a preveni producerea altor accidente. Vezi aici cum arata si canionul Bryce, poate cel mai frumos canion al Terrei.


Valurile de piatra - Arizona, SUA

Tot in Arizona, si tot in tinuturile Navajo se gaseste un alt monument geologic extrem de bizar si de atragator totodata. Celebre printre cataratori si fotografi, valurile de piatra din acest colt de lume par rupte dintr-un peisaj extraterestru, ele formandu-se in urma cu circa 190 de milioane de ani din dune de nisip desertic care s-au solidificat sub actiunea ploilor si a vantului.

Calcifierea s-a produs atat pe orizontala cat si pe verticala, transformand dunele preistorice in formatiuni ce amintesc de valurile unui ocean. Chiar si astazi, stratul solid este inca extrem de subtire, turistii fiind sfatuiti sa calce cu atentie pentru a nu sfarama marginile sensibile ale dunelor. Cel mai bun moment al zilei pentru a fotografia valurile de piatra este la amiaza, atunci cand umbra se reduce pana aproape de disparitie iar dunele capata o culoare rosiatica, asemanatoare solului martian.

Muntii Sanqingshan - China

Parcul National Muntii Sanqinshan din China, cu o suprafata de 23.000 de hectare, a devenit recent, mai precis in anul 2008, cel de al 7-lea monument natural din China inclus in patrimoniul UNESCO. Loc asociat de obicei cu manastirile Taoiste, parcul este o adevarata capodopera a naturii, peisajele sale parand rupte dintr-un film science-fiction. Formatiuni uriase de granit, perfect verticale, se inalta catre nori, la inaltimi uriase, asemanandu-se cu siluete umane sau animale legendare.

Tot cadrul este impanzit de copaci inalti, iar fenomenele meteo fac ca norii, curcubeele si ceata sa acopere adeseori stancile si putinele manastiri din acest loc. Muntii Sanqinshan au, realmente, un aer mistic, poate ca nu intamplator vechii preoti taoisti i-au ales drept loc de meditatie si rugaciune. Astazi, ei reprezinta una dintre cele mai valoroase si mai apreciate destinatii turistice din China, numarul celor care aleg sa viziteze salbaticele paduri crescand uluitor, mai ales dupa ce peisajele de aici au aparut in grandioasa productie hollywoodiana "Avatar".

Sursa articolului este descopera.ro .

Profita cat esti tanar

Bancurile de duminica

In rezervatie un urangutan mascul urias se ia dupa un cuplu si ii goneste pe
cate un copac. Se urca dupa barbat, il miroase, stramba din nas, coboara si
incepe sa urce dupa femeie cu un ranjet fermecator.
- John – tipa femeia – poti sa-mi spui si mie de ce razi ca un nebun?
Mai bine ai veni si ai face ceva !
- Draga mea – zice barbatul inecandu-se de ras – acum sa vii cu “mi-e somn,
ma doare capul, lasa-ma in pace”



Animalele pun întrebări lui Dumnezeu. Întreabă elefantul:
- Eu de ce am pielea aşa groasă?
- Ca să te apere de toate, de exemplu nici ţânţarul nu te poate pişca.
Întreabă girafa:
- Eu de ce am gîtul aşa de lung?
- Aşa ajungi şi frunzele care se află la mare înălţime.
Găina nervoasă:
- Nici nu încerca să-mi explici, ori oul îl faci mai mic, ori gaura mai mare.



- Ospatar! Vreau sa fac o reclamatie! In supa mea e o musca!
- Vai domnule, rar se mai intampla sa intalnim clienti asa sinceri ca dvs. Voi trece musca pe nota de plata.

pastila vesela de caricaturi

 

Legatura dintre bere si caini

Tulcea de ieri si de azi ( III )

Azi derulăm episodul trei din mini-serialul „Tulcea de ieri şi de azi”, ultimul de altfel, întrucât această săptămână marchează finalul proiectului cu acelaşi nume, finanţat de Primăria Municipiului Tulcea. Reamintim că prin intermediul proiectului, Centrul EU divers vine cu două surprize pentru iubitorii Tulcei de altădată: ghidul „Tulcea de ieri şi de azi” – ediţia a doua, material distribuit gratuit tuturor celor interesaţi şi expoziţia cu fotografii din Tulcea de odinioară, organizată împreună cu ICEM Tulcea şi Direcţia de Cultură şi Patrimoniul Naţional Tulcea.

Strada Isaccei, colţ cu strada Scării

Primele măsuri de sistema­ti­zare ale oraşului Tulcea, din 1949, au vizat opt imobile de pe strada Isaccei, care au fost declarate insalubre şi demolate pentru a face loc actualei Pieţe Vechi a oraşului. Sistematizarea a trans­format total nu numai strada Isaccei, ci şi celelalte străduţe conexe. Prima, pe buza dealului, era o străduţă numită (cum altfel?) Belvedere, acum dispă­rută. Urma strada Românească, azi rebotezată Mihai Eminescu, ce păstrează destul de bine clădirile ei de altădată. Din stră­zile cocoţate-n deal, Belvedere, Românească şi Principele Ferdinand (azi Victoriei) coborau spre Dunăre multe străduţe, azi dispărute. Una dintre ele era Strada Scării, ce se intersecta cu strada Isaccei şi continua spre Dunăre cu strada Vămii (devenită şi ea la un moment dat strada P.P. Carp, apoi Contemporană).

Fotografia veche surprinde strada Isaccei de altădată, la intersecţia cu strada Scării. De prin cărţi, vă spunem despre clădirea din prim plan, stânga, că a fost cândva proprietatea industriaşului Grigore Hrisafi, care găzduia la parterul clădirii depozitele proprii de cereale şi făină, iar din 1950 depozitele societăţii „Aprolacta”.

Lângă ea, în stânga, era o clădire joasă, cu o cameră şi sală, cu o evoluţie tare interesantă, pentru că la un moment dat era sediu de bancă (1929, Banca populară „Spiru Haret”), apoi casă de toleranţă (1945, cu aprobarea Consiliului de igienă) şi apoi „cantină a săracilor” sau azil de bătrâni (1950).

În planul îndepărtat – o clădire frumoasă şi impunătoare. Mai devreme de 1928, când a fost cumpărată de la Maria Petronas, nu ştim să vă spunem ce a fost cu casa asta. Noii proprietari erau atunci farmacista Aglae şi avocatul Ion Drăghici. Apoi casa a fost probabil naţionalizată, pentru că din 1950 aici va func­ţiona Corpul de grăniceri Tulcea, urmat de Întreprinderea de Alimentaţie Publică şi Hotelieră.

Găsim şi azi aceeaşi clădire, însă pitită în spatele blocurilor de pe Isaccei, în zona Complexului „Garofiţa”. Imediat după sistema­tizarea zonei (vezi fotografia cu blocurile de la Garofiţa), mai era oarecum prezentă în peisaj, dar azi, blocurile şi vegetaţia o camuflează perfect.

Evident, nu mai are înfăţişarea de altădată (din fotografie se vede că cel puţin balcoanele au fost înlăturate, dar cu siguranţă mai are şi alte modificări). Cât despre utilitatea din prezent, vă putem spune că adăposteşte sediul Şcolii de Arte şi Meserii.

Biserica Rusească

Este cea din Piaţa Nouă, cu intrare dinspre strada Slt. Gavrilov Corneliu, având hramul „Schimbarea la Faţă”. E cu­nos­cută drept Biserica rusească, întrucât a fost ridicată de urmaşii cazacilor, ucrainenii de astăzi. Deşi e construită pe ridicătură, la adăpost de apele Dunării care înaintau altădată până la baza dealului, biserica nu se lasă văzută prea uşor în peisajul de azi, fiind bine înconjurată şi mascată de blocurile dimprejur (după cum bine se vede în fotografia nouă).

În tinereţile ei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Biserica veche (cea ridicată prin 1833) veghea de la înălţime limanul făcut de apele Dunării. Dealul din spatele bisericii era acoperit cu păduri seculare, iar la baza lui, spre Piaţa Nouă de azi, erau cişmele cu apă de izvor, construite pe vremea turcilor. Cum era tradiţia altădată pe la toate bisericile, Biserica Rusească avea în imediata ei apropiere Cimitirul Rusesc vechi (undeva mai sus, pe deal).

Chiar şi după construirea Casei Parohiale (prin 1940) şi a celor­lalte clădiri din zonă, Biserica Rusească rămâne impu­nătoare faţă de vecinii ei. O vreme, Sala de Conferinţe a oraşului a blocat perspectiva către mahalaua rusească şi biserica ei. Fotografia de epocă surprinde în partea dreaptă şi un colţ din Teatrul de Vară (a cărui scenă a fost ridicată pe locul fostei Săli de Conferinţe) şi, poate pentru ultima dată, vederea largă spre Biserica Rusească cu casa ei parohială.

Strada Carol

Era cândva una dintre cele mai frumoase străzi din Tulcea, cu multe clădiri frumoase şi cochete, cu prăvălii şi cafenele încântă­toare şi asta pentru că avea o poziţie foarte bună, centrală, dar şi aproape de portul şi faleza oraşului, acolo unde se concentra principala activitate şi agitaţie a oraşului.

Strada Carol se întindea din strada I.C. Brătianu (aproximativ din zona Casei Sindicatelor) până în rondul de azi de la intersecţia străzilor Isaccei şi Păcii.

Aici îşi aveau magaziile de ce­reale comercianţii Lichiardopol, Antipas, fraţii Papadatos. Aici erau principalele cinematografe, hoteluri şi grădini de vară ale oraşului, precum cinematografele „Regal” şi „Select”, hotelurile „Carol”, „Dunărea”, terasa Orcula şi altele.

Spre capătul dinspre vest se înălţau Palatul administrativ al portului şi Vama Tulcea, precum şi sediile agenţiilor străine de navigaţie. Tot pe strada Carol, a funcţionat şi primul magazin de stat inaugurat la 23 august 1948, numit „Pescarul”.

Două fotografii avem să vă ară­tăm cu strada Carol de altădată, una dintre ele surprinzând capătul estic, în plan îndepărtat cu mo­numentul lui Mircea cel Bătrân şi morile de vânt de pe deal.

Cât despre înfăţişarea de azi a acestei străzi, multe nu sunt de spus. Fotografia cu blocurile şi parcările de maşini de pe actuala stradă a Gării este mai grăitoare decât o mie de cuvinte.

Material realizat de Lidia Vișan – Centrul EU divers Tulcea

Tulcea de ieri si de azi ( II )

Strada Sf. Nicolae

Continuăm seria dedicată proiectului aflat în derulare, „Tulcea de ieri şi de azi”, cu fotografiile ce surprind strada Sf. Nicolae (azi strada Progresului) între intersecţia cu strada Victoriei (fostă Principele Ferdinand) şi casa Avramide. Uitaţi-vă cu atenţie, pentru că fotografia de epocă  ne spune multe despre Tulcea de altădată şi despre cât de mult s-a schimbat în timp oraşul nostru.

În primul rând, clădirile. Cele care s-au păstrat până astăzi sunt casa Avramide (pe centru, în ultimul plan), casele Armatei de astăzi, foste sedii ale Băncii Româneşti (ultima pe stânga) şi Băncii Dunărea, iniţial reşedinţă a primarului de altădată, Ştefan Borş (a doua pe stânga, în fotografia de epocă) şi ultimele două de pe partea dreaptă: casa construită între anii 1870 – 1875 în stil „Empire” de la intersecţia Sf. Nicolae cu Frumoasei, care a aparţinut din 1929 profesorului şi directorului de şcoală Constantin Motomancea şi casa comerciantului grec Ilia Lichiardopol, ridicată între anii 1860 – 1870 (următoarea, în plan mai apropiat, cu arcadă la intrare).

Fotografia de epocă surprinde şi vechile clădiri care au fost cândva pe locul parcului de astăzi (prăvălia din prim plan, stânga, cu marfa expusă afară, pe trotuar) şi pe locul clădirii cu şapte etaje de astăzi (clădirile demolate în 1987, cea cu balcon din fier forjat şi cea rotundă de pe colţ, pe care se poate descifra sigla: „Poliţia oraşului”). Ultimele două clădiri se observă mai bine în fotografia alb-negru de dată mai recentă (probabil, cu puţin înainte de demolarea clădirilor).

Apoi, fotografia de epocă cu strada Sf. Nicolae este cu adevărat o fotografie-document, pentru că surprinde populaţia pestriţă a oraşului, adunată cu mic, cu mare, la marele eveniment: comercianţi ieşiţi din prăvălii, cu şorţurile pe ei, orăşeni cu pălării plate, favoriţi şi baston, mulţi copii, cu şepci ştrengăreşti pe cap, ţărani cu cuşme sau pălării late, lipoveni cu barbă lungă şi chiar şi un militar.  Singurul care  întoarce spatele fotografului şi îşi vede conştiincios de treaba lui este un vrednic lucrător al domeniului public, care manevrează nestingherit pubela pe două roţi, undeva în mulţimea de pe partea stânga.

Fotografia mai surprinde pe trotuare şi câţiva stâlpi cu felinar din fosta reţea de iluminare a oraşului. Lămpile pe gaz suspendate în felinare pe stâlpi sau pe case şi îngrijite de lampagii au dat lumină şi totodată farmec oraşului până prin anul 1927, când, în urma contractului încheiat între Primărie şi Uzinele din Reşiţa, oraşul începe să fie alimentat cu energie electrică.

Despre vechile lămpi de gaz şi despre lampagiii care aveau grijă de ele, evocă cu multă nostalgie Constantin Găvenea, în cartea sa „Amintiri şi imagini despre Tulcea de odinioară”, de unde spicuim şi noi câte ceva. La început erau felinare puţine şi puse la distanţe mari unul faţă de altul, astfel că oamenii luptau cu întunericul fiecare cum putea, de la un felinar până la celălalt. De stingerea şi aprinderea lor se îngrijeau lampagii, dotaţi cu bidonul cu gaz, o geantă cu cele necesare şi o scară,  care ofereau de fiecare dată un adevărat spectacol – ritual.

La decesul vreunui om mai important sau mai cu bani, contra unei taxe plătite la primărie, lampagiii lăsau felinarele să ardă pe tot timpul privegherii celui decedat. Când a apărut următoarea cucerire tehnologică, petromaxurile, pe străzile din Tulcea se derula un adevărat circ, pentru că de fiecare dată când se schimba culoarea politică pe plan local, erau mutate şi petromaxurile de la locuinţele foştilor edili la cele ale noilor aleşi.

Strada Buna Vestire

Despre clădirea din cele două fotografii nu ştim să vă spunem mai multe decât că este situată pe strada Buna Vestire, peste drum de Biserica Grecească sau Buna Vestire. Altceva este interesant la fotografie şi anume cum a trecut timpul peste ea. Vecina din stânga, de pe colţul cu strada Traian, mică şi cochetă, a fost înlocuită cu mastodontul din apropiere, caldarâmul a fost şi el reactualizat. Clădirea din prim plan a rămas în picioare, la fel poarta, chiar şi bradul din curte e acelaşi, dar toate purtând amprenta timpului trecut.

Partea de est a oraşului

Ambele fotografii, cea veche şi cea nouă, sunt luate din minaretul geamiei. Uitaţi-vă cu atenţie şi veţi vedea că, deşi au apărut şi clădiri noi şi unele clădiri/acoperişuri au fost modificate, spre deosebire de alte zone ale oraşului, aici s-a păstrat mare parte din clădirile oraşului de altădată.

În partea stângă se observă clădirea „Cireşica”, construită în 1913, la intersecţia străzii Gloriei cu Nicolae Bălcescu. În prim plan sunt cele trei clădiri monument istoric de pe strada 14 Noiembrie, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea, printre care şi fostul Notariat de Stat. Sunt mai vizibile în fotografia de epocă, în cea nouă fiind acoperite fie de vegetaţie, fie de noile construcţii ridicate în zonă. În partea dreaptă mai este în picioare casa cu două turnuri cu intrare dinspre strada Nicolae Bălcescu. Mai sunt şi alte case care au supravieţuit vremurilor şi capriciilor omului, dar vă lăsăm pe dumneavoastră să le descoperiţi.

Centrul administrativ turcesc

Tot din minaretul geamiei este realizată şi fotografia, destul de populară, cu vedere spre centrul oraşului. Fotografia veche surprinde o panoramă foarte largă, inclusiv cu dealurile de la marginea oraşului (cum ar fi dealul din spatele Bisericii Ruseşti, care apare golaş, nepopulat), cu multe case, faţă de care par foarte impunătoare bisericile şi cele câteva clădiri mai înalte.

În prim plan stânga – reşedinţa mutesharifului (guver­natorul Dobrogei) Ahmed Rezim Paşa, care va fi demolată, iar pe locul ei va fi construit actualul Colegiu Dobrogean Spiru C. Haret. În prim plan dreapta – fosta Primărie a oraşului, iniţial Jandarmerie turcească (dar ridicată de guvernatorul Ismail Bey cu intenţia de a găzdui liceul turcesc), azi sediul unei firme. În plan mai îndepărtat, stânga, se observă pe rând fostul Consulat Austriac şi Casa Calafateanu de pe strada 9 Mai, Bisericile Armenească, Bulgărească şi Rusească.

Pe partea dreaptă, după fosta Primărie a oraşului se pot vedea clădirile din fosta Piaţă Mircea: Palatul Pescăriilor, Palatul Paşei (doar acoperişul) şi Banca de Scont (demolată în 1964). În ultimul plan, dreapta, Catedrala românilor, Sf. Nicolae.

Surprinsă din acelaşi unghi, dar peste câteva decenii bune, timp în care oraşul a suferit multe transformări, panorama ora­şului se restrânge foarte mult în fotografia nouă. Pers­pectiva este blocată de multe construcţii noi, precum sediul Agenţiei de Mediu, apoi casa profesorului Grigore Musculiu (cândva sediul Şcolii Populare de Artă), im­pu­nătorul sediu al Colegiului Dobrogean, clădirea mai recentă a Centrului Eco-Turistic. Cu toată puzderia de blocuri, apărute în inima oraşului ca ciupercile după ploaie, rămân vizibile (cât de cât) fosta Primărie a oraşului şi Palatul Paşei (Muzeul de Artă), fostul sediu al Băncii Naţionale (actualul Muzeu de Etnografie), ridicat ulterior, între anii 1924-1928 şi undeva, după blocuri, turlele Catedralei Sf. Nicolae.

Material realizat de Lidia Vișan – Centrul EU divers

Tulcea de ieri si de azi ( I )

Centrul EU divers vă propune un tur săptămânal prin istoria oraşului, printre evenimentele care l-au marcat, personalităţile pe care le-a găzduit şi prin atmosfera de odinioară a acestor locuri.

Tulcea de ieri şi de azi:

Proiectul

 Centrul EU divers se ocupă în perioada asta de un alt proiect dedicat oraşului de odinioară, numit „Tulcea de ieri şi de azi”.

Este vorba de un proiect finanţat de Primăria Municipiului Tulcea, care se întinde din luna mai până la sfârşitul lunii iulie.

Ca şi „Poveştile Tulcei”, proiectul îşi propune să aducă oraşul de altădată în atenţia tulcenilor, şi nu numai, prin trei activităţi:

Strada Sf. Nicolae

Începem cu un duplex de fotografii care ni se par cele mai grăitoare pentru cât de mult s-a schimbat Tulcea în ultimele decenii şi anume cele care surprind fosta stradă Sf. Nicolae, actuală a Progresului. Deşi am tot vorbit de ea, să lămurim că este vorba de străduţa care pornea din strada Basarabilor (azi Păcii), intersecta strada Ştefan cel Mare (azi dispărută) şi Regina Elisabeta (azi Slt. Gavrilov Corneliu, care se prelungea altădată până la Dunăre, aproximativ pe traseul de azi al străzii Unirii) şi dădea apoi în strada Babadagului.

O stradă destul de celebră şi de băgată în seamă la vremea ei, căci pe aici, la 14 noiembrie 1878  a defilat glorioasa armată română, aici şi-au întemeiat românii din Tulcea prima bisericuţă, devenită apoi catedrală şi tot aici şi-a ridicat prosperul industriaş Avramide cea mai frumoasă casă din oraş, readusă recent la înfăţişarea de odinioară..

O străduţă cochetă, cu piatră cubică şi tot felul de case cu locuinţă la etaj, cu balcoane din fier forjat, iar la parter mulţime de prăvălii şi de cafenele. Asta vedem, cel puţin în fotografiile vechi, ce surprind străduţa în gloria ei de dinainte de demolări. A venit însă comunismul cu măsurile de sistematizare ale oraşului şi rând pe rând străduţele din centrul istoric vor dispărea complet sau îşi vor schimba pentru totdeauna faţa.

Pe un detaliu de sistematizare din 1962, vedem cum fiecare casă era catalogată după starea ei: B – bună, M – medie, R – rea. Pe strada Sf. Nicolae, majoritatea caselor avea R, inclusiv cele trei din spatele Complexului „Sub Coloane”, care au rezistat până în zilele noastre.

Drept urmare, sistematizarea loveşte şi strada Sf. Nicolae, unde dărâmă case vechi şi ridică în loc blocuri şi străzi, fără să ţină cont de configuraţia de până atunci a străzilor. Rezultă o privelişte jalnică şi nefirească: o stradă fără continuitatea de altădată, retezată de un şir de blocuri. Din fosta intersecţie a străzilor Sf. Nicolae şi Ştefan cel Mare nu mai poţi să o apuci decât într-un singur sens; înspre celelalte te izbeşti de blocuri.

Trei clădiri

Azi ne ocupăm doar de partea dinspre Complexul „Spicul” a străzii Sf. Nicolae, acolo unde au mai rămas doar trei clădiri, izolate şi înconjurate de blocuri. Prima pe dreapta, la nr. 6-8 este clădirea de altădată a lui Rudolf Scultety, cumpărată în 1939 de la Ecaterina Grimani şi Zisu Solomon. O casă mare, cu 9 camere la parter şi 10 la etaj, cândva cu balcoane din fier forjat.

Urmează la nr. 10-12 clădirea mare de pe colţ, aparţinând fraţilor Scultety, Milan, Alexandru, Rudolf şi George, folosită ca locuinţă, dar şi ca sediu pentru firma familiei, „Iohan Scultety şi Fiii”, care producea şi comercializa scule şi frânghii pescăreşti. De la pescarii din deltă, veniţi cu treburi la acest magazin, se pare că obţinea informaţii şi celebrul Moruzov.

După naţionalizarea din 1950, aici vor funcţiona pe rând magazinul de încălţăminte „Motanul Încălţat”, farmacia 29, contabilitatea Spitalului de copii, secţia TBC copii, Tribunalul şi Judecătoria Tulcea. Clădirea suferă foarte multe modificări: uşi zidite, balcoane şi decoraţiuni înlăturate, tâmplărie modernă.

Pe celălalt colţ, la nr. 14, se află clădirea Faimblat, de departe cea mai populară dintre cele trei, căci apare în prim planul multor fotografii şi cărţi poştale cu Tulcea.  O clădire foarte frumoasă cândva, cu creneluri decorative pe acoperiş şi vitralii. Construită chiar de către proprietar (al cărui an de naştere este trecut pe balconul din fier forjat), care a cumpărat terenul, întrucât era foarte ieftin, fiind pământ „nou”, proaspăt scos de sub apele Dunării. De aceea şi fundaţia clădirii este una temeinică, din piatră, de 4-5 metri adâncime, care a făcut clădirea să reziste în timp. Casa  a fost confiscată de statul român în 1941 cu decretul de expropiere urbană şi a servit pentru tot felul de întrebuinţări.  Până la naţionalizare, la parterul clădirii funcţionau prăvăliile „La Brăileanul” – de încălţăminte, „La Rampa Podgorenilor ” – de băuturi şi magazinul fabricii S.A. Talpa; apoi magazinele O.C.L.-ului Comerţ Mixt şi atelierele cooperativei Unirea.  Acum clădirea a reintrat în posesia moştenitorilor, dar fără fonduri considerabile, voinţă şi sprijin local, cu greu poate reveni cladirea Faimblat la înfăţişarea de odinioară.

Dincolo de nr. 14, tot pe partea dreaptă, până în strada Regina Elisabeta, urma proprietatea lui Ignat Afanase Nicolae, cu primul balcon din fier forjat din Tulcea, apoi cea a lui Cristu Cealicof şi a moştenitorilor lui Otto Chiriachide. Dincolo de clădirea Faimblat, azi nu mai găseşti nimic altceva decât parcări şi blocurile din complexul „Sub Coloane”, care aminteşte – doar cu numele – de un monument istoric, celebrul Bazar Turcesc, aflat cândva în imediata apropiere a străzii Sf. Nicolae.  Pe doritorii de senzaţii tari, îi sfătuim să se înarmeze cu fotografiile vechi ale străzii Sf. Nicolae şi să păşească apoi pe vechiul caldarâm al străzii de azi, atât de transformată de timp, dar mai ales de oameni. Dacă pe noi, poate nu ne mai sensibilizează, nu la fel se întâmplă cu turiştii străini, cei care nu au avut „şansa” de a cunoaşte pe „pielea” oraşului lor schingiuirile pe care le pot aduce măsurile de sistematizare ale concepţiei comuniste. Pentru ei poate fi o experienţă pe cinste, iar plimbarea pe fosta stradă are şanse să devină cel mai interesant traseu turistic al oraşului nostru.

Material realizat de Lidia Vişan – Centrul EU divers Tulcea

: " Mama a zis ca pot "

Bancurile de duminica

Între doi prieteni

-Am auzit că te-ai însurat. Aşa-i?
- De ce ai făcut-o?
- Nu-mi mai plăcea mâncarea de la cantină.
- Şi acum?
- Acum îmi place.



- Cum de esti asa bine dispus astazi? ma intreaba nevasta-mea.
- Azi mi-a zis seful un banc la serviciu pe care l-am mai auzit de vreo 20 de ori...Dar, cu cat il aud mai des, cu atat imi vine sa rad mai tare...
- Da?!...Dar ce banc ti-a spus, draga?...ma ischiti ea curioasa.
- Ca luna viitoare imi mareste salariul.



-Ce fac zgarcitii cand le este cald?
-Se apropie de ventilator.
-Si cand le este foarte, foarte, dar foarte cald?
-Ii dau drumul.



Un preot la slujba de duminica:
-Copiii mei, nu fumati.... fiindca o tigara duce la un pachet, un pachet duce la un pahar, un pahar la mai multe pahare, mai multe pahare la o femeie, o femeie la mai multe femei....
Si unu ii spune:
-Unde ati spus ca vand tigarile astea?

Opinii celebre despre sport

“Cand pedalezi doar cursa de ciclism este importanta” – Bill Shoemaker

“Talentul castiga meciuri dar munca de echipa si inteligenta castiga campionate” – Michael Jordan

“Concentrarea este abilitatea sa te gandesti la nimic atunci cand e absolut necesar” – Ray Knight

“Alegeti obiective mari si nu te opri pana cand nu ajungi sa le indeplinesti” – Bo Jackson

“Pe lângă mândrie, loialitate, disciplina, inima şi mintea, Incredere este cheia pentru toate blocajele.” – Joe Paterno

“Transpiratie + sacrificiu = SUCCES” – Charlie Finley

“Adversitatea face ca unii oameni sa piarda, iar altii sa doboare recorduri” – William A. Ward

“Este un drum lung dar te duce la inaltimi nemaiintalnite” – Seneca

Trucuri de biliard

Glume cu si despre BAC

De ce n-au invatat elevii pentru BAC:
- Se ia un ban, se arunca in sus, daca pica stema se merge la terasa, daca pica banul se merge la meci, iar daca pica pe muchie se apuca de invatat.
***

Ce ti-a picat la BAC? Tot liceul.
***
Mama isi dojeneste fiul:
- Deci in Spania nu vrei sa te duci, in Italia nu vrei sa te duci, fotbal – nu stii sa joci… Bine, atunci dă la facultate, să ajungem rasul blocului!
***
Singurul absolvent de liceu din România care a luat BAC-ul va scrie o carte: “Cum a-m luat bacul”
***
La scoala au fost montate cuiere la garderoba. Dedesubt un semn: “Doar pentru profesori!”
Ziua urmatoare cineva lipeste un bilet alaturi: “Dar pot fi atarnate si haine”
***

- Ai luat bac-ul?
- Da.
- Cu cat?
- Cu 400 de euro.
***

Contestaţie la bacalaureat.
Elevul: Domnule profesor, de ce mi-aţi dat 4?
Profesorul: Două puncte sunt din oficiu, un punct ţi-am dat pentru că ai venit la examen, iar ultimul pentru că ai încercat să scrii ceva.
Elevul: Şi nu mai îmi puteţi da un punct ca să plec de la examen?

Bancurile de duminica

                   Dupa douazeci de an,trei prieteni se regasesc la o carciuma.Din una in alta incep sa discute de neveste.Primul spune:
-Sotia mea are o talie de viespe....si in fiecare noapte am intepat.... am intepat.....
Al doilea:
-Sotia mea are dimensiuni de lacusta.... si in fiecare noapte am sarit...am sarit....
Al treilea spuse:
-Sotia mea are dimensiunile unui elefant...si in fiecare noapte am inselat....am inselat...



-Tată,uite c-am făcut 18 ani,mi-am luat permisul de conducere,deci pot veni acasă chiar și la trei dimineața.
-Da,dar mașina trebuie să fie-n garaj la 10 seara,că ea e minoră,n-are decît 14 ani.



Un tip beat mort vine acasa si incepe sa bata la usa. Sotia, vazand in ce stadiu este, se face ca nu-l aude. Atunci barbatul incepe sa strige la usa:
- Cele mai frumoase flori pentru cea mai frumoasa femeie!!!
Sotia ii deschide grabita usa:
- Pai bine ma, unde sunt florile?
- Pai unde e cea mai frumoasa femeie?