luni, 30 aprilie 2012

Traditii si superstitii ( IV )

                 Sarbatoarea Floriilor sau Duminica Floriilor se sarbatoreste in ultima duminica dinaintea Pastelui, semnificand sfarsitul postului si renasterea naturii la viata.
                 Din punct de vedere religios, Sarbatoarea Floriilor, marcheaza intrarea Mintuitorului in Ierusalim calare pe asin, intimpinat de o multime cu flori si ovatii.
                 De Florii, oamenii merg la biserica pentru a sfinti crengute de salcie pe care le pun la geamuri, la usi sau la porti.
                 In unele zone ale tarii, locuitorii de la sate se incing cu ramurile de salcie peste mijloc, credinta spunand ca in acest fel oamenii sunt protejati de boli de boli si devin mai rezistenti. Salcia este un copac despre care se spune, in credinta populara, ca insasi Maica Domnului, l-a binecuvantat, dupa ce s-a transformat in punte, ajuntand-o pe aceasta sa treaca apa unui rau.

                  In Duminica Floriilor se merge la biserica si se curata mormintele celor dragi, crucile impodobindu-se cu crengutei de salcie.

                  In unele zone, fetele pun in noaptea de Florii busuioc sub perna, pentru a deveni mai frumoase si pentru ca, in acel an,cu putin noroc, sa se marite.
                  Tot in aceasra zi, vitele manaca cateva ramuri de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt si ei la randul lor impodobiti pentru a da rod bogat si manos.
                  Si sa nu uitam, ca in aceasta zi, multi isi sarbatoresc ziua numelui.

duminică, 29 aprilie 2012

Traditii si superstitii ( III )

             
 Sarbatoarea Sanzienelor sau Dragaica

                Sarbatoarea Sanzienelor sau Dragaica este o veche sarbatoare romaneasca. Sarbatoarea de Sanziene tinuta pe data de 24 iunie, ziua nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, este ziua in care este celebrata recolta, vegetatia si fecunditatea pamantului. In aceasta zi, fetele strang flori de sanziane, flori mici galben aurii, frumos mirositoare, din care fac buchete si coronite, care sunt asezate pe usi, porti , ferestre pentru a ocroti casa si gospodaria de fortele rau;ui, pentru a aduce oamenilor sanatate, belsug si noroc

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Traditii si superstitii ( II )

Martisorul - sarbatoarea primaverii

                   Martisorul este o sarbatoare traditionala romaneasca foarte veche, care dateaza de peste 8000 ani si care celebreaza inceputul primaverii pe 1 Martie.
                   Este sarbatoarea primaverii, a prospetimii, a bucuriei si a victoriei binelui impotriva raului.
In vremurile de demult, Martisorul era reprezentat de un snur facut din doua fire: unul rosu si unul alb, impletite asemeni lantului ADN.Rosu simbolizeaza Iubirea si Albul simbolizeaza Divinitatea.
                   Unii cercetatori considera ca aceasta sarbatoare marcheza reintoarcerea la viata dupa Potopul biblic.

                   In aceasta zi, barbatii daruiesc femeilor mici obiecte decorative-martisoarele, legate cu un snur alb-rosu, snur care simbolizeaza noroc, bunastare, iubire, puritate. Aceste mici obiecte pot avea forme de animale, flori sau inimioare.
                   Sarbatoarea este asociata de cele mai multe ori cu cea mai sugestiva floare a primaverii-ghiocelul.

                   La inceput, martisorul era oferit atat barbatilor cat si femeilor, existand superstitia ca persoana care va purta snurul va fi puternica si sanatoasa in anul care va veni. Sarbatoarea simbolizeaza in acelasi timp si inceputul muncilor agricole.
                   In unele parti din Moldova si Bucovina, exista obiceiul de a purta in jurul gatului o moneda de aur sau argint, legata cu un snur alb-rosu.
                   Dupa ce moneda era purtata 12 zile, cu acea moneda se cumpara branza dulce pentru ca fata celui care a purtat moneda asa sa ramana frumoasa si alba tot anul.

Obiceiuri asemanatoare se pot intalni in zona Balcanilor, in Bulgaria unde se cheama Martenita , Macedonia, Albania.

vineri, 27 aprilie 2012

Traditii si superstitii ( I )

                   Incepand de azi voi incerca sa public in fiecare zi cate un articol < Traditii si superstitii >

Sarbatoarea de Sfantul Andrei intre magie si credinta

                    Spatiul romanesc este bogat in traditii si superstitii care au dainuit de-a lungul timpului, ajungandu-se la o simbioza intre credinta ortodoxa si vechile ritualuri ale acestor locuri, rezultatul find traditii unice pline de farmec si culoare. Romanii sarbatoresc pe data de 30 noiembrie pe Sfantul Andrei, primul apostol al romanilor, cel care a poposit pe meleagurile geto-dace pentru a propavadui Legea cea Noua, a Domnului Iisus. Atunci apostolul Andrei si-a inceput lucrarea, aceea de a raspandi credinta crestina, povestind despre Domnul Iisus si despre minunile sale. Cei care au imbratisat atunci religia crestina, in numar de 3000, au fost botezati de catre apostol cu apa izvorata din piatra seaca. Izvorul cu apa cristalina si rece a aparut ca prin minune dupa ce apostolul Andrei a lovit cu toiagul in piatra si a poruncit pietrii sa dea apa. Momentul ne aminteste de unul similar, mentionat de Biblie, protagonistul fiind de aceasta data Moise care asemeni lui Andrei loveste piatra in desert si porunceste sa iasa apa din piatra seaca.

                   Astazi exista in apropierea pesterii unde a sihastrit Sfantul Andrei manastirea Dervent, la aproximativ 20 de kilometri de granita cu Bulgaria. Aceasta manastire este consemnata ca fiind cea mai veche asezare monahala de pe teritoriul romanesc, asezata pe harta vechiului Imperiu Roman, in sudul regiunii Scythiei Minor, intre localitatileTomis si Durostorum. In pestera in care a trait si s-a rugat apostolul Andrei inca mai exista piatra de altar care i-a slujit la capataiul apostolului.Tot la Dervent se afla patru pietre in forma de cruce, despre care se spune ca au rasarit din pamant dupa martirizarea a patru misionari ai apostolului Andrei, un preot si trei fecioare care au continuat lucrarea sfantului in zona. Prinsi de autoritatile romane, care socoteau religia crestina in afara legii, acestia au fost condamnati la moarte in momentul in care au refuzat sa se lepede de credinta crestina. Dupa moartea lor, au rasarit din pamant cele patru cruci, fiecare din ele fiind plasata pe locul unde s-a aflat cate un martir; Crucea Sfanta, facatoare de minuni a aparut pe locul unde se afla preotul, in partea stanga a bisericii iar celelalte trei cruci au aparut pe locul unde se afla fecioarele, in fata Sfantului Altar.

                  Sarbatoarea de Sfantul Andrei este una de mare importanta pentru romani, milioane de romani purtand numele sfantului cu mandrie. Sfantul Andrei a fost primul dintre ucenicii Mantuitorului, primul chemat, cel care a crestinat spatiul romanesc, patriarh si protector al tuturor romanilor. Andrei era pescar ca si fratele sau Simion, Sfantul Petru de mai tarziu; cei doi locuiau in localitatea Betsaida din Galilea. Andrei a fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si mai tarziu a fost martor al botezului lui Iisus, fiind printre cei prezenti atunci cand Dumnezeu s-a aratat pentru prima data.

                  Pe langa puternica incarcatura crestina, sarbatoarea de Sfantul Andrei are si o semnificatie magica, remarcandu-se prin practicarea in aceasta zi a unor ritualuri magice, vechi de cand e lumea si pamantul. Credinta populara spune ca in noaptea de 29 spre 30 noiembrie spiritele celor morti bantuie pamantul in lung si-n lat. Aceasta noapte este noaptea strigoilor si pentru a te apara de forta lor malefica portile si usile caselor trebuiesc unse cu pasta de usturoi, facuta din usturoiul de anul trecut, cel care este inzestrat cu calitati magice deoarece a fost supus ritualului stravechi numit pazitul usturoiului. In aceasta noapte fetele nemaritate aduc fiecare cate trei capatani de usturoi si le pun intr-o covata asezata langa una din batranele satului care va pazi usturoiul la lumina lumanarii. Cifra trei, cate capatani de usturoi sunt, este o cifra magica in credinta populara romanesca semnificand cifra vietii cu momentele sale de maxima importanta: nasterea, casatoria si moartea. Fete si baieti in aceasta noapte se distreaza dansand si mancand bucate de post, petrecerea culminand cu o hora inchinsa afara in gradina, in zori, in mijlocul horei jucandu-se covata cu usturoi. La sfarsitul horei se imparte usturoiul pazit cu mare grja peste noapte, usturoi care este pastrat la icoana, peste an si care este intrebuintat, atunci cand este nevoie, la tratarea bolilor. Batranii spun ca usturoiul care are cele mai multe proprietati magice, putand fi folosit ca un talisman impotriva bolilor si a spiritelor rele, este cel jucat de calusari in noapte de 29 spre 30 noiembrie. Dupa dans, calusarii impart usturoiul celor prezenti; usturoiul supus acestui ritual isi pastreaza calitatile magice pana anul urmator de Santandrei cand se repeta obiceiul.

luni, 23 aprilie 2012

Numele amuzante romanesti !!!

Avem 494 de români numiţi Bounegru şi 83 de Boubătrân, în vreme ce conaţionalii numiţi Jegu sunt doar 51, numele Nespălatu fiind (pe nedrept) sub-reprezentat, numai 8 persoane numindu-se astfel. Aşa ne anunţă Gândul, care citează DEPABD, instituţie care a centralizat cele mai haioase nume româneşti.

Totuşi, consumăm în medie doar 4 (patru) săpunuri pe an1,3 deodorante pe cap de locuitor, şi mai puţin de un tub de pastă de dinţi la 365 de zile. Jumătate dintre români nu se spală nici măcar pe mâini după ce merg la toaletă, în timp ce doar unul din patru români are decenţa de a folosi chiuveta după ce schimbă scutecele unui sugar.
Undeva, de-a lungul timpului, reprezentativitatea numelor s-a pierdut.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Realitati interesante si amuzante

Listverse.com a intocmit o lista cu 21 de realitati fascinante si amuzante pe alocuri. 

1. Povestea lui Dracula este cea mai filmata din toate timpurile. Urmeaza Dr. Jekyll si Mr. Hyde, pe locul doi, si Oliver Twist, pe locul trei. 

2. Donald Duck are o sora pe nume Dumbella.

3. Coca Cola are un pH de 2,8.

4. Fratele mai mare al lui Al Capone a fost politist in Nebraska.

5. Henry Ford nu a avut niciodata permis de conducere. 

6. Mai mult de jumatate din populatia lumii nu a initiat sau primit un apel telefonic vreodata. 

7. Eschimosii nu joaca niciodata jocuri de noroc. 

8. Batonul Snickers a primit aceasta denumire dupa un cal pe care familia Mars l-a avut. 

9. Ketchupul a fost vandut candva ca medicament. 

10. George W. Bush a fost al 17-lea guvernator al Statelor Unite care a devenit presedinte. 

11. In Buenos Aires exista mai multi psihanalisti decat in orice alt loc din lume. 

12. Oscarurile oferite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost facute din lemn, deoarece resursele de metal erau limitate. 

13. 75% dintre femeile din Japonia au vibratoare. Media globala este de 47%. 

14. Perioada din preajma Craciunului este cea mai aglomerata pentru cabinetele de chirurgie plastica. 

15. In Irlanda, nu a fost realizata niciodata o operatie de schimbare de sex. 

16. In China, miresele poarta rosu. 

17. Mexico City are mai multe taxiuri decat oricare alt oras din lume. 

18. Alunele reprezinta unul din ingredientele dinamitei. 

19. Presedintele Andrew Jackson a ucis un barbat intr-un duel, deoarece acesta o insultase pe sotia lui. 

20. Nimeni nu stie unde este ingropat Mozart

21. Leonardo da Vinci era ambidextru - putea sa scrie cu o mana si sa deseneze cu cealalta in acelasi timp. 

joi, 19 aprilie 2012

O portie de bancuri

Un nebun îşi atenţiona un frate de-al său în curtea unui azil:
- Vezi că ai o gaură în umbrelă!
- Ştiu. Eu am făcut-o ca să văd cînd se opreşte ploaia





Căţărat pe zidul care împrejmuieşte ospiciul, un nebun se zgîieşte la un pescar care stă de ceasuri întregi, aproape nemişcat, cu undiţa în mînă, pe malul lacului.
- Văd că zaci acolo de dimineaţă. Măcar ai prins vreun peştişor?
- Nu.
- Şi atunci de ce nu vii la noi?







Un inspector de sănătate vizitează un spital de nebuni. Cum toată ziua a fost ocupat cu alte treburi, ajunge la spital mai spre seară. Intră în spital şi urcă spre biroul directorului, care era la etajul trei. Ca în toate spitalele româneşti, şi în acesta pe casa scării nu era nici un bec, deci era pe acolo întunericu'. Şi cum urca el, ajunge la etajul întîi, acolo pac! se trezeşte cu un şut în c*r... dar nu vede pe nimeni. La etajul următor, la fel... cînd ajunge la trei primeşte trei şuturi. Pînă la urmă, ajunge tipu' la director în birou şi-l întreabă furios care-i treaba cu şuturile.
- Aaa, zice directorul, ăsta e modul nebunilor de a spune "bună ziua".
- Dar la etaju' trei am primit trei şuturi!
- Da, aveţi dreptate, dar v-aţi întîlnit cu bîlbîitu'...